William Lawrence Bragg, fizician australian
#Postat de Carmen Vintu on martie 31, 2026
Sir Lawrence Bragg (născut pe 31 martie 1890, la Adelaide, Australia de Sud, Australia – decedat pe 1 iulie 1971, Ipswich, Suffolk, Anglia) a fost un fizician și cristalograf britanic de origine australiană, cunoscut pentru descoperirea (în 1912) legii Bragg, care este esențială în determinarea structurii cristalelor folosind raze X. În 1915, a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu tatăl său, Sir William Bragg. A fost înnobilat cu titlul de cavaler în 1941.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/William_Lawrence_Bragg#/media/Fișier:Wl-bragg.jpg
Bragg a fost cel mai mare copil al lui Sir William Bragg și nepotul matern al lui Sir Charles Todd, un renumit astronom și funcționar public din Australia de Sud. A studiat la St. Peter’s College din Adelaide și la Universitatea din Adelaide, unde a obținut distincții majore la matematică, la o vârstă fragedă.
În 1909, s-a mutat în Anglia pentru a studia la Trinity College, Cambridge. A început să studieze fizica, o disciplină pe care nu o abordase până atunci, dar avusese deja o pregătire în chimie. În vara anului 1912, tatăl său i-a prezentat lucrarea fizicianului german Max von Laue, care sugera că razele X pot fi difractate prin cristale. Bragg a considerat că explicațiile lui Laue nu erau complet corecte și a realizat o serie de experimente care au dus la formularea Ecuației Bragg, care explică modul în care razele X sunt difractate de cristale la anumite unghiuri, în funcție de lungimea de undă a razelor și distanța dintre atomii cristalului. Această descoperire a stat la baza metodei de difracție cu raze X, folosită pentru analiza structurii cristaline. De asemenea, Bragg a demonstrat aranjamentul alternativ al atomilor de sodiu și clor într-o structură cristalină, care nu permite atomilor aceluiași element să se atingă. În paralel, tatăl său a proiectat un spectrometru cu raze X, un instrument folosit pentru măsurători precise ale lungimilor de undă ale acestora, iar cei doi au lucrat împreună pentru a determina structuri atomice, inclusiv cea a diamantului.
În 1914, Bragg a devenit coleg și lector în științe naturale la Trinity College. În același an, împreună cu tatăl său, a primit Medalia de Aur Barnard din partea Academiei de Științe a Statelor Unite, prima dintre numeroasele sale distincții. Între 1915 și 1919, în timpul Primului Război Mondial, Bragg a servit ca consilier tehnic în domeniul sunetului, în secțiunea de hărți a armatei britanice din Franța. A fost în acea perioadă când, împreună cu tatăl său, a primit Premiul Nobel pentru utilizarea razelor X în analiza structurilor cristaline.
După război, Bragg l-a succedat pe Ernest Rutherford ca profesor de fizică la Universitatea Victoria din Manchester, unde a înființat prima sa școală de cercetare, concentrată pe studiul metalelor, aliajelor și silicaților. Munca sa asupra silicaților a transformat o problemă chimică într-un sistem arhitectural simplu și elegant. În 1921, s-a căsătorit cu Alice Hopkinson, cu care a avut doi fii și două fiice, iar în același an a fost ales membru al Societății Regale.
Între 1937 și 1938, Bragg a fost director al Laboratorului Național de Fizică, dar a preferat să se dedice cercetării, renunțând la responsabilitățile administrative. În 1938, a revenit la Cambridge, unde a devenit profesor de fizică experimentală, continuând să înființeze școli de cercetare pentru studiul metalelor, aliajelor, silicaților și proteinelor. De asemenea, era preocupat de educația completă a studenților, dorind ca aceștia să înțeleagă sensul și scopul vieții.
În 1954, Bragg a devenit director al Royal Institution din Londra, moștenind astfel rolul de la tatăl său. A introdus numeroase inovații, inclusiv prelegeri pentru școlari și cursuri pentru profesori de științe, precum și prelegeri pentru funcționarii publici. Bragg a continuat să își dedice viața cercetării, înființând o a treia echipă de cercetare care s-a concentrat pe structurile cristalelor organice complexe. S-a retras din activitatea științifică activă în 1965.
Jurnal FM 