Simpozion Sanity – nouă ani de educație pentru sănătate (Foto)
#Postat de Florin Craciun on mai 24, 2022
Aproximativ 900 de absolvenți ai Școlii Sanitare Postliceale „Sanity”, cadre didactice și reprezentanți ai celor mai importante instituții cu profil medical sau educational, au participat în perioada 19-21 mai, la manifestările prilejuite de simpozionul „SĂNĂTATE PRIN EDUCAȚIE”.
Evenimentul, organizat în Bacău de Consorțiul Sanity și Asociația pentru Promovarea Învățământului European se află la a noua ediție și vine cu noutăți semnificative: înființarea Universității „Sanity Academy” și a specializării de asistent medical cu predare în limba italiană în cadrul Școlii Sanitare Postliceale „Sanity”.

În acest sens, două sedii importante tocmai au fost achiziționate și sunt pregătite pentru a prelua activitatea. Acestea se află la intrare în municipiului Bacău dinspre Mărgineni, respectiv dinspre Nicolae Bălcescu. Prima dintre aceste locații, cea din Calea Moinești, a fost inaugurată cu prilejul deschiderii evenimentului.

Simpozionul „Sănătate prin Educație” înseamnă în primul rând documentare și cercetare continuă materializată în studii și lucrări ce sunt prezentate pe parcursul celor trei zile de eveniment. Materialele expuse sunt integrate în corpul unui compendiu anual, îngrijit și prezentat de editura Stagira.
În prima zi a evenimentului, o expoziție de carte medicală veche (1681-1962) și instrumentar medical a constituit punctul de atracție. Aceasta a fost organizată de vicepreședintele Asociația pentru Promovarea Învățământului European, Dr. Codrin Rebeleanu. Tot în această zi au avut loc prezentări de produse medicale, cosmetice și suplimente, diverse produse locale alimentare, precum și o degustare de vin.

Invitații au fost primiți cu tradiționala pâine și sare pe muzica Cvartetului “ Romance” de la Colegiul Național de artă “George Apostu” din Bacău, iar ca simbol a participării, aceștia au primit mapa evenimentului și miere de albină ambalată în recipiente speciale marca SANITY.
La ceas aniversar, au fost alături de Sanity partenerii săi locali sau internaționali – companii cu renume din domeniul medical, responsabili din sfera educației, dar și din instituțiile statului.

Trei dintre spitalele băcăuane binecunoscute și apreciate pentru serviciile și evoluția lor au fost reprezentate la eveniment de echipa managerială. Este vorba despre Spitalul Județean Bacău, Spitalul de Urgență Moinești și Spitalul „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși.
Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, a prezentat ceea ce a fost calificat drept „ Miracolul de la Moinești”, în vreme ce Managerul Constantin Poiană a susținut „Rolul spitalelor Municipale, Orășenești, Mono-Specialitate în îmbunătățirea calității actului medical, prezent și viitor”.

Dr. Carla Amigoni, Dr. Nistor Tache și Claudia Budea, reprezentanți ai unor companii-partenere internaționale s-au adresat viitorilor absolvenți, pentru a-i motiva și pentru a le solicita participarea la corpul european comun de asistenți medicali.

„Există situații în care reprezentanții învățământului particular depun eforturi uriașe în realizarea propriei misiuni, pe când alții ard aceste etape, așteptându-se la rezultate similare. În ceea ce privește Școala Sanitară Postliceale „Sanity”, vă felicit din suflet! Peste tot unde am fost în țară, această școală, bunele practici și rezultatele sale au fost prezentate și celorlalți competitori sau colegi”, a apreciat Inspectorul General în cadrul Ministerului Educației, Cătălin Pâslaru, responsabil pentru Învățământul particular și alternativele educaționale.

„Școala Sanitară Postliceală „Sanity” aniversează 9 ani – a concluzionat Președinta Asociației pentru Promovarea Învățământului European, Prof. Dr. Lăcrămioara Mocanu – dar sunt nu mai puțin de 30 de ani de activitate dedicată educației și comunității. Cu fiecare an am crescut și nu ne vom opri aici! Nu am fi reușit singuri, astfel că le mulțumim partenerilor noștri, cei care sunt parte din ființa și din povestea noastră.”

În ziua a doua a evenimentului, manifestările Simpozionului au continuat susținerea articolelor, Festivitatea și Balul absolvenților. Aceștia au defilat pornind din Piața Tricolorului până la Sediul din apropierea Gării, însoțiți de cei dragi, care au participat la marșul festiv. În cadrul festivității, șefii de promoție a anului III au predat ștafeta și implicit “ cheia succesului”șefilor de promoție a anului II.

Smbătă, 21 mai, spre finalul manifestărilor, organizatorii au invitat partenerii, elevii și comunitatea locală să participe în număr cât mai mare la o „invitație la mișcare”. Piața Tricolorului din Bacău a găzduit activitatea recreativ-sportivă coordonată de instructori și antrenori entuziaști.
CONSORȚIUL SANITY mulțumește tuturor participanților, colaboratorilor și sponsorilor și îi invită să participe în Mai 2023 la a X a ediție a Simpozionului Internațional.
Jurnal FM 