Simone Weil, scriitoare franceză, pasionată de filozofie și de mistică creștină

Simone Weil (născută la 3 februarie 1909, Paris, Franța – decedată la 24 august 1943, Ashford, Kent, Anglia) a fost o mistică, filosofă socială și activistă franceză în Rezistența Franceză din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Lucrările sale, publicate postum, au avut o influență semnificativă asupra gândirii sociale din Franța și Anglia.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Simone_Weil#/media/Fi%C8%99ier:Simone_Weil_04_(cropped).png

Dotată cu o inteligență precoce, Weil și-a manifestat conștientizarea socială încă de la o vârstă fragedă. La doar cinci ani, a refuzat să consume zahăr, în solidaritate cu soldații francezi de pe front în timpul Primului Război Mondial, iar la șase ani deja îl cita pe poetul dramatic francez Jean Racine. Pe lângă studiile sale în filosofie, filologie clasică și știință, Weil a continuat să se implice în diverse proiecte de învățare pe măsură ce acestea apăreau. Între 1931 și 1938, a predat filosofie în mai multe școli de fete și a fost deseori în conflict cu consiliile școlare din cauza activismului său social, care includea pichetarea, refuzul de a consuma mai mult decât cei aflați în nevoie și publicarea de articole în reviste de stânga.

În 1934-1935, Weil a lucrat într-o fabrică de mașini pentru a înțelege efectele psihologice ale muncii industriale grele, observând impactul negativ al acesteia asupra spiritului colegilor săi. În 1936, s-a alăturat unei unități anarhiste în apropiere de Zaragoza, Spania, pentru a participa la Războiul Civil Spaniol. După un accident în care a suferit arsuri grave, a plecat în Portugalia pentru a se recupera. În această perioadă, Weil a avut primele experiențe mistice, ajungând să considere preocupările sale sociale drept „divinități de substitut”.

După ce Parisul a fost ocupat de Germania în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Weil s-a mutat în sudul Franței, unde a lucrat ca servitoare la fermă. În 1942, a fugit împreună cu părinții săi în Statele Unite, dar ulterior s-a întors în Europa, stabilindu-se la Londra pentru a colabora cu Rezistența Franceză. În solidaritate cu compatrioții săi din Franța ocupată, Weil a refuzat să consume mai mult decât rația oficială de hrană, ceea ce a dus la malnutriție și epuizare. În cele din urmă, a fost diagnosticată cu tuberculoză și a murit după câteva luni într-un sanatoriu.

Scrierile lui Weil, publicate după moartea sa, cuprind aproximativ 20 de volume. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără La Pesanteur et la grâce (1947; Gravity and Grace), o colecție de eseuri și aforisme religioase; L’Enracinement (1949; Nevoia de rădăcini), un eseu despre obligațiile individului și ale statului; Attente de Dieu (1950; În așteptarea lui Dumnezeu), o autobiografie spirituală; Oppression et Liberté (1955; Opresiune și libertate), o colecție de eseuri politice și filosofice despre război, munca în fabrică, limbaj și alte subiecte; și trei volume de Cahiers (1951–56; Caiete). Deși născută din părinți evrei, Weil a adoptat în cele din urmă o teologie mistică ce se apropia de romano-catolicism. Ca idealist moral dedicat viziunii sale asupra dreptății sociale, Weil a explorat în scrierile sale viața sa religioasă, relația individului cu statul și cu Dumnezeu, deficiențele spirituale ale societății industriale moderne și ororile totalitarismului.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Simone-Weil