Simion Balint, luptător pașoptist

Simion Balint, (30 septembrie 1810, Copand – 16 aprilie 1880, Roșia Montană) a fost un preot greco-catolic, luptător pașoptist și prefect al Legiunii Auraria et Salinae (cunoscute și sub numele de Legiunea Arieșului), Simion Balint a fost o figură marcantă a mișcării naționale românești din Transilvania în secolul al XIX-lea.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Simion_Balint#/media/Fișier:Barbu_Iscovescu_-_Portretul_lui_Simion_Balint.jpg

Simion Balint s-a născut la 30 septembrie 1810, în satul Copand, județul Cluj, într-o familie de țărani liberi din Maramureș. Tatăl său, Antoniu Balint, era cantor în biserica greco-catolică, iar mama sa se numea Marina. Informațiile despre data nașterii și decesului sunt confirmate de inscripțiile de pe piatra sa de mormânt, deși diferă în unele surse.

A fost căsătorit cu Carolina și a avut o fiică, Ana, căsătorită ulterior cu Hodoș.

A urmat școala primară și secundară la Cluj și Sibiu, iar în anul 1834 a absolvit Seminarul Teologic din Blaj, unde i-a avut ca profesori pe Timotei Cipariu și Ioan Rusu, personalități de referință ale culturii române.

După terminarea studiilor, a devenit capelan în Roșia Montană, iar ulterior, după moartea socrului său, preotul Golgoț, i-a succedat ca paroh. Era un om cu o cultură deosebită pentru vremea sa, cunoscând pe lângă limba română și latina, maghiara și germana.

Încă dinaintea izbucnirii Revoluției de la 1848, Simion Balint s-a implicat activ în lupta pentru drepturile românilor din Transilvania. A fost prieten apropiat cu Avram Iancu și Axente Sever, formând împreună cu aceștia un trio influent, descris de autoritățile austriece ca fiind „sufletul românilor”.

În primăvara anului 1848, la vârsta de 38 de ani, a fost arestat de autoritățile maghiare sub acuzația de instigare a populației românești și încarcerat la Abrud, apoi la Aiud. A fost supus unui tratament brutal: bătăi, înfometare, tortură fizică și umilință – inclusiv prin smulgerea bărbii. A scăpat cu viață în mod miraculos după ce temnicerii au incendiat clădirea în care era închis, în încercarea de a-l elimina fără proces.

A fost eliberat în septembrie 1848, în urma presiunilor Adunării Naționale de la Blaj.

Pe 10 decembrie 1848, Simion Bărnuțiu, președintele Comitetului Național Român, l-a numit prefect (comandant) al Legiunii Auraria et Salinae, cu sediul în zona râului Arieș. Teritoriul prefecturii se întindea între Turda, Râmetea, Baia de Arieș și Valea Ierii.

Deși preot, Balint a luptat efectiv cu arma în mână în numeroase bătălii din Munții Apuseni, în anii 1848–1849. În timpul bătăliei de la Abrud din vara anului 1849, a respins trupele maghiare conduse de generalul Kemeny.

Faptele sale de arme au fost păstrate în memoria populară prin versuri precum:

Popa Balint ca paroh
Peste Roșia ține foc
Ține foc, ține bătaie
Pe dușmani pe toți îi taie.

Pentru meritele sale în timpul Revoluției, împăratul Austriei l-a decorat cu Crucea de Aur cu Coroană, iar pe 24 iulie 1852 a primit Crucea de cavaler al Ordinului Franz Joseph, direct din mâna împăratului, la Sibiu.

După înfrângerea revoluției, Balint și-a continuat lupta prin intermediul scrisului. În 1867, odată cu instaurarea regimului dualist austro-ungar, a publicat celebra „Epistolă volantă” intitulată Frați Români, un apel fervent pentru unitate națională și drepturi politice. Documentul a avut un larg ecou, iar autoritățile l-au considerat un „agitator periculos”, cerând mutarea lui într-o zonă secuiască – măsură care nu a mai fost pusă în aplicare.

S-a alăturat mișcării culturale românești și a fost unul dintre susținătorii și fondatorii Asociațiunii Transilvane pentru Literatura și Cultura Poporului Român (ASTRA). Ca protopop de Roșia Montană, a susținut înființarea și dezvoltarea școlilor confesionale românești și a militat pentru accesul copiilor ortodocși în școlile greco-catolice, promovând unitatea națională dincolo de diferențele religioase.

A intenționat să scrie o istorie detaliată a evenimentelor din timpul Revoluției, dar nu a mai reușit să o ducă la capăt. Simion Balint a murit pe 16 aprilie 1880, fiind înmormântat la Roșia Montană, în prezența unui sobor mixt de preoți ortodocși și greco-catolici care au oficiat slujba împreună – un gest simbolic al unității pentru care a luptat întreaga viață.

Bibliografie

• Păcățian, Teodor V. – Cartea de aur sau luptele politice-naționale ale românilor de sub coroana ungară, vol. I, ediția a II-a, Sibiu, Tipografia Iosif
• Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus – Avram Iancu și prefecții săi, Editura Petru Maior, Târgu Mureș, 1997. ISBN: 973-97703-7-1.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Simion_Balint