Silvio Berlusconi, fost premier al Italiei
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 29, 2021
Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia și proprietar al unui imperiu media.

Sursa foto: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Silvio_Berlusconi_2018_(cropped).jpg
Silvio Berlusconi (n. 29 septembrie, 1936, Milano) a devenit faimos în anii 1980 prin crearea unei rețele de televiziune private (Fininvest, acum Mediaset) de importanță națională.
Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia și proprietar al unui imperiu media. Forbes l-a categorisit ca cea mai prosperă persoană din Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). Cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari în 2011, Forbes l-a plasat pe locul 118 în lume.
În iunie 2003, având de a face cu alte probleme legale, majoritatea parlamentară a adoptat o lege, prin care se garantează imunitatea de juridică a unei personalități politice, cât timp ocupă o funcție de conducere în stat.
Pe 1 iulie 2003 Italia a preluat, conform rotației, Președinția Uniunii Europene, reprezentată fiind de Berlusconi. Mulți comentatori și-au exprimat îndoielile asupra compatibilității sale cu această funcție.
În decembrie 2009, în cursul unui miting Berlusconi a fost atacat și grav rănit în față de către Massimo T. un bărbat de 42 de ani bolnav mintal. Agresorul s-a folosit de o statuetă cu care i-a rupt nasul și doi dinți.
Silvio Berlusconi deține clubul italian AC Milan.
El locuiește în reşedinţa sa din orăşelul Arcore, de lângă Milano.
Jurnal FM 