Sicriul cu trupul neînsuflețit al Părintelui Arhiepiscop Pimen a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală Suceava
#Postat de Liliana Mihaila on mai 21, 2020
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Părintelui Arhiepiscop Pimen a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală Suceava. Slujba înmormântării va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii
Miercuri seara, în jurul orei 19.00, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava a ajuns sicriul cu trupul neînsufleţit al Înaltpreasfinției Sale Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Cortegiul a fost așteptat de preoți, călugări și credincioși, care au vrut să-i transmită un ultim omagiu Arhiepiscopului Pimen, cel care a condus destinele Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților vreme de aproape 30 de ani. Credincioșii au depus lumânări și flori la intrarea în mănăstire, respectând în același timp regulile de distanțare socială și au participat la o slujbă în curtea Catedralei Arhiepiscopale. În cursul serii trecute, sicriul a fost depus la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava.
Slujba înmormântării va avea loc vineri, 22 mai, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, începând cu ora 12.00, fiind precedată de slujirea Sfintei Liturghii. Trupul neînsuflețit al ÎPS Pimen va fi apoi depus, conform dorinței sale, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, în mormântul pe care Înaltpreasfinția Sa și l-a pregătit dinainte. Cei care vor dori să-și ia rămas bun de la Arhipăstorul lor sau să participe la slujba înmormântării sunt rugați să respecte măsurile și îndrumările specifice acestei perioade.
„Îi rugăm pe preoți și pe credincioși să fie înțelegători și conștienți de faptul că spațiul este unul limitat, astfel încât va fi posibil să apelăm la o restrângere a accesului atât pe durata depunerii trupului neînsuflețit, cât mai ales în timpul slujbei de înmormântare a Părintelui Arhiepiscop Pimen. Nădăjduim că, la pomenirea ce se va face la 40 de zile de la trecerea sa la cele veșnice, situația să fie cu mult îmbunătățită și restricțiile vor fi reduse, astfel încât să avem posibilitatea cu toții de a cinsti așa cum se cuvine pe acest vrednic Arhipăstor al Bisericii lui Hristos din Moldova”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.