Current track

Title

Artist


Sibiu: Trafic îngreunat din cauza unui accident petrecut în intersecția DN 7H (Salzburg)-Foto

#Postat de on noiembrie 1, 2023

Polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație produs în intersecția DN 7H (Salzburg) cu Calea Șurii Mici, din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un buldoexcavator pe Calea Șurii Mici, un bărbat în vârstă de 41 de ani a pătruns în drumul național pentru a-l traversa, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus dinspre A1 spre aeroport de către o medieșeancă în vârstă de 52 de ani.

Un pasager din autoturism, un medieșean în vârstă de 48 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital conștient, anunță IPJ Sibiu.

Foto: ISU Sibiu

Potrivit ISU Sibiu, un bărbat a rămas încarcerat, având nevoie de intervenția echipajului de descarcerare. Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost extras din mașina, conștient. A primit îngrijiri medicale la fața locului având o plagă la braț. Acesta este transportat la UPU Sibiu conștient.

În accident au mai fost implicate alte 3 persoane care din fericire nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au fost mobilizate un echipaj SMURD cu medic, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *