Sibiu: Pe autostradă, sub influența substanțelor psihoactive
#Postat de Jurnal Fm on ianuarie 23, 2024
Luni, 22 ianuarie 2024, în jurul orei 11.30, la km. 260 al autostrăzii A1, în zona localității Cristian, polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Devaau oprit pentru control un autoturism condus spre Sibiude către un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Orlat.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, șoferul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, transmite Poliția Sibiu.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Septuagenar la volanul unei mașini neînmatriculate
La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Înfrățirii de către un sibian în vârstă de 75 de ani.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că autoturismul condus este neînmatriculat, autorizația de circulație provizorie a mașinii fiind expirată din data de 15 ianuarie.
Pe numele conducătorului auto s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat..
Cumul de infracțiuni la volan
La data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 02.00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat conducătorului unui autoturism care circula pe strada Valea Aurie spre Calea Poplăcii.
Șoferul și-a continuat deplasarea pe Calea Poplăcii și DJ 106R, urmărit de echipajul rutier până pe strada Dealului din localitatea Poplaca, unde polițiștii au reușit oprirea autoturismului.
La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 25 de ani, iar din verificările efectuate a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana în cauză fiind condusăla o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologiceîn vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În ceea ce privește autoturismul condus, polițiștii au constatat că tânărul l-ar fi sustras în aceeași noapte din fața unui imobil din Poplaca.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența substanțelor psihoactive, respectiv furt.
Jurnal FM 