Sfântul Apostol Simon Zilotul
#Postat de Carmen Vintu on mai 10, 2025
Sfântul Apostol Simon Zilotul este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 10 mai. Originar din Cana Galileii, el îl cunoștea pe Mântuitorul Iisus Hristos și pe Preasfânta Sa Mamă, întrucât cetatea Cana se afla în apropierea Nazaretului. Conform tradiției, în ziua nunții sale, Simon l-a invitat pe Hristos la ospăț, alături de Maica Domnului și de ucenici. În timpul petrecerii, când vinul s-a terminat, Hristos a săvârșit prima Sa minune, preschimbând apa în vin (cf. Ioan 2, 1-11). Profund mișcat de această minune, Simon a crezut în Hristos ca în adevăratul Dumnezeu și, lăsând în urmă petrecerea, casa și chiar mireasa, a ales să-L urmeze cu toată inima. Din acest motiv a fost numit „Zelotul” sau „Zelotes”, adică „plin de zel”, pentru că dragostea sa pentru Hristos l-a făcut să-și jertfească întreaga viață. A fost numărat astfel între cei doisprezece apostoli ai Domnului.
După Pogorârea Sfântului Duh în ziua Cincizecimii, când apostolii au primit darul de a vorbi în limbi, Sfântul Simon a început lucrarea de propovăduire a Evangheliei. A călătorit în multe regiuni, precum Egipt, Mauritania, Libia, Numidia, Cirenia și Abhazia. În Abhazia, situată în nordul Mării Negre, a convertit la creștinism mulți păgâni. Mai târziu, el a ajuns până în Britania, unde a vestit credința creștină celor necredincioși. Acolo a fost martirizat prin răstignire de către închinătorii la idoli. Potrivit tradiției păstrate de Sfântul Doroteu, episcop al Gazei în secolul al IV-lea, și confirmată de istoricul bisericesc Nechifor, patriarhul Constantinopolului (758–829), Simon și-a încheiat viața mucenicește în acea regiune.
O altă tradiție afirmă că Sfântul Simon Zelotul ar fi ajuns în Persia, unde ar fi fost martirizat împreună cu Sfântul Iuda Tadeul. Unele surse susțin că a fost înmormântat în cetatea Nicopsia, lângă Djighentia, în apropiere de Suhumi, pe malul Mării Negre. Mai târziu, în locul în care se crede că a murit, a fost ridicată o biserică, renovată în anul 1875 datorită inițiativei unui boier rus.

Sursa foto: https://timelessmoon.getarchive.net/amp/media/simon-the-zealot-apostle-967a6b
Este important de menționat că Sfântul Simon Zelotul nu trebuie confundat nici cu Sfântul Apostol Petru, numit și Simon, nici cu Simon ruda Domnului (Matei 13, 55), care a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli și al doilea episcop al Ierusalimului, succesor al Sfântului Iacov. Pe lângă data de 10 mai, Biserica îl mai pomenește pe Sfântul Simon Zelotul și pe 30 iunie, împreună cu ceilalți apostoli.
Tropar (glasul al III-lea):
„Apostole sfinte Simone, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre.”
Condac (glasul al II-lea):
„Pe cel ce cu tărie a pus învățăturile înțelepciunii în sufletele binecredincioșilor, cu laudă să-l fericim toți pe Simon, de Dumnezeu grăitorul, căci acum stă înaintea scaunului slavei și se veselește împreună cu cei fără de trupuri, rugându-se neîncetat pentru noi toți.”
Jurnal FM 