Current track

Title

Artist


La Luduș, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și-a prezentat Raportul pe anul 2024

#Postat de on februarie 18, 2025

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din Luduș și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2024.

Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din Luduș
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din Luduș

În cadrul acestuia, au fost evidențiate principalele intervenții și acțiuni desfășurate pe parcursul anului, subliniindu-se eforturile depuse pentru gestionarea situațiilor de urgență și colaborarea eficientă cu alte instituții locale. Raportul a fost prezentat în cadrul unei ședințe a Consiliului Local, unde au fost discutate și planurile de îmbunătățire a capacității de răspuns în situații de urgență pentru anul următor.

Sursa: https://www.ludus.ro/portal/mures/ludus/portal.nsf/279FE2C1B8FB1986C2258C1A00464DD2/$FILE/raport%20SVSU_250120151707_0001.pdf

Alte articole: https://jurnalfm.ro/intre-14-si-16-februarie-2025-politistii-serviciului-rutier-mures/

„Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Luduş funcţionează conform Regulamentului de Organizare şi Funcţionare aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Luduş, nr. 119/24.09.2024, ca serviciu de categoria a V2-a. Ca structură de intervenţie, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al oraşului Luduş este organizat în grupe de intervenţie şi echipe specializate, in funcţie de tipurile de riscuri identificate în sectorul de competenţă. Pentru realizarea şi menţinerea unei capacităţi de răspuns optim la situaţiile de urgenţă, serviciul a asigurat monitorizarea şi acoperirea riscurilor din sector, atât preventiv cât şi operaţional, prin activităţile de intervenţie şi control, desfăşurate pe tot parcursul anului. Acest serviciu asigură, alături de celelalte structuri existente, intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor, a animalelor, a bunurilor de orice natură, periclitate de incendiu sau de orice altă situaţie de urgenţă, cum ar fi : accidentele majore pe căile rutiere, feroviare, inundaţiile, cutremurele, alunecările de teren, accidentele tebnologice, chimice, biologice, exploziile, efectele negative ale fenomenelor meteorologice (furtuni, viscole, inzăpeziri, polei, ploi torenţiale, ingheţ, secetă, temperaturi deosebit de scăzute sau deosebit de ridicate) faţă de a căror gestionare îi revine o mare obligaţie. Pe parcursul anului 2024 Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, prin Centrul operativ şi structurile specializate, a desfăşurat o serie de activităţi, care au constat, în informarea şi prevenirea populaţiei asupra riscurilor care pot să apară prin evoluţia unor fenomene cum ar fi: inundaţiile, vijeliile sau canicula, dar în mod deosebit s-a insistat pe respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor în cadrul gospodăriilor populaţiei, mai ales la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale din curţi, grădini şi terenurile extravilane. Deoarece anul 2024, s-a caracterizat ca un an nu prea ploios, am avut foarte multe solicitări pentru transport de apă, atât în oraş, cât şi în localităţile din sectorul de competenţă Pe toată perioada de recoltare a cerealelor păioase, s-au executat controale în aceste parcele, iar proprietarii au fost informaţi asupra modului de respectare a normelor de apărare impotriva incendiilor şi a regulilor obligatorii ce se impun la arderea miriştilor Pentru efectuarea igienizării miriştilor, s-au asigurat totodată asistenţă pentru intervenţie cu echipajul din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, în caz de nevoie. De asemenea au fost desfundate porţiuni de canalizare sau rigole de scurgere cu ajutorul motopompelor, evacuându-se apele pluviale din curţile cetăţenilor şi ale agenţilor econornici. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „HOREA” al judeţului Mureş, împreună cu compartimentul de prevenire al S.V.S.U. Luduş au efectuat controale la operatorii economici din oraş, în urma cărora au fost semnalate nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor, pentru care au acordate termene de remediere şi sancţiuni contravenţionale. Întotdeauna a existat a foarte bună colaborare atât la activităţile comune cât şi în cazurile de întrajutorare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „HOREA” al judeţului Mureş.”


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *