O nouă dezbatere publică pe proiectul de buget (audio)
#Postat de Carmen Vintu on martie 6, 2025
Seria de dezbateri publice pe marginea proiectului de buget al municipiului Brașov pentru anul 2025 a continuat cu o întâlnire cu reprezentanții școlilor, liceelor și colegiilor din oraș. În prima parte a discuției, au fost prezentate alocările bugetare pentru învățământ, programele de dotări și reparații curente, precum și lista investițiilor propuse pentru unitățile de învățământ, fie din partea Primăriei Brașov, fie prin alocarea de fonduri de la bugetul local pentru fiecare școală sau liceu în parte.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=1054171336757155&set=pcb.1054183693422586
Primarul George Scripcaru a declarat:
AUDIO
„Eu am parcurs toată această structură de buget împreună cu colegii din primărie, în ultima perioadă. Au fost și situații pe care le-am scos din această structură de buget, pentru că ne-am raportat la lucruri care chiar cred că sunt esențiale, sunt necesare, și au fost anumite propuneri sau solicitări și pentru lucruri care cred eu că mai pot fi amânate un pic, o perioadă. Întâi să facem lucrurile care sunt necesare și de care depinde bunăstarea elevilor și profesorilor, apoi să vedem cum putem să adaptăm și implementăm celelalte proiecte de investiții”.
Alte articole: https://jurnalfm.ro/acs-medias-intalneste-astazi-metalurgistul-cugir/
O altă temă discutată a fost clarificarea situațiilor de patrimoniu cu care se confruntă anumite unități de învățământ.
Primarul George Scripcaru a subliniat:
,,Vreau să discutăm și problemele patrimoniale cu care vă confruntați și, acolo unde există o problemă din punctul de vedere al patrimoniului, să vedem care este situația astăzi, ca să putem interveni pentru rezolvarea ei. Vorbim aici de corectarea unor situații de natură juridică, de exproprieri ori de extinderi de spații. Avem o serie de situații la care ne raportăm, pe care le știm, dar vreau să știu dacă mai sunt și altele. Pentru că unele, pe care le-am lăsat într-o anumită etapă de soluționare, au rămas în aceeași etapă, fără să se rezolve nimic în ultimii ani”, a precizat primarul George Scripcaru.
Jurnal FM 