S-a întâmplat în 28 iunie 1912
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iunie 28, 2021
S-a întâmplat în 28 iunie 1912: S-a născut dirijorul de origine română Sergiu Celibidache (n. Roman, județul Neamț – d. 14 august 1996, La Neuville-sur-Essonne, departamentul Loiret, Franța); a dirijat pe toate marile scene ale lumii; director al mai multor orchestre de prestigiu: Berlin (1945-1950), Stockholm (1962-1971), Stuttgart (1972-1982) şi München (1979-1996); membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992).
La șase luni de la nașterea sa, familia Celibidache se mută la Iași – unul dintre cele mai importante orașe culturale ale României. La vârsta de 4 ani, Sergiu Celibidache începe sa cânte la pian, iar mai târziu ia și lecții, nivelul său școlar fiind unul excelent. La vârsta de 18 ani s-a produs ruptura de tatăl sau, Demostene, un influent ofițer de cavalerie si prefect al regiunii, care prevăzuse pentru fiul său, înzestrat cu o inteligență iesită din comun, o carieră politică. Însă Sergiu Celibidache vroia cu orice preț să devină muzician. În cele din urmă, Celibidache părăsește casa părintească pentru totdeauna.
A studiat matematica, filozofia și muzica în Iași, iar după despărțirea de familia sa și-a continuat studiile la București, câștigându-și existența în calitate de pianist corepetitor la o școală de dans. După stagiul militar (1935), Sergiu Celibidache se mută la Paris și își continuă studiile acolo. Într-una din zile, ascultă la radio un cvartet de coarde de Heinz Tiessen și este într-atât de entuziasmat încât compune propriul cvartet de coarde și i-l trimite lui Tiessen. Tiessen, profesor la Facultatea de Muzică din Berlin, remarcă potențialul muzical deosebit al lui Celibidache și îl invită la Berlin.
elibidache dă curs invitației lui Tiessen și învață în cel mai scurt timp limba germană, urmând apoi să se înscrie, în Berlin, la Facultatea de Muzică a Universitătii Friedrich-Wilhelm. Printre profesorii săi se numără Tiessen (compoziție), Hugo Distler (contrapunct), Kurt Thomas și Fritz Stein (teorie), Eduard Spranger și Nicolai Hartmann (filozofie), Arnold Schering și Georg Schunemann (muzicologie), Walter Gmeindl (dirijat). Curând, Celibidache începe să urmărească concertele și repetițiile lui Wilhelm Furtwangler în Berlin.Un alt contact marcant pentru Celibidache în Berlin, în 1939, este întâlnirea cu preotul budist, germanul Martin Steinke (Dao Jun), care îl introduce în budismul-Zen și de care îl va lega o frumoasă prietenie.

Sergiu Celibidache 1966
Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Celibidache#/media/File:Sergiu_Celibidache_1966.png
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-28-iunie-1912-2/
Jurnal FM 