Șerban Bascovici, poet român

Șerban Bascovici (născut Șerban-Vasile Bascovitz; 1 ianuarie 1891 – 19 martie 1968) a fost un poet român.

S-a născut la București, din părinții Gheorghe Bascovitz și soția sa Ecaterina, și a frecventat Liceul Matei Basarab. După absolvirea liceului în 1911, a încercat să urmeze Facultatea de Drept a Universității din București, dar a renunțat, probabil din cauza dificultăților materiale. În schimb, a fost angajat ca funcționar public la Ministerul Muncii. A lucrat la Oficiul de Asigurări Sociale, devenind șef de departament aproape la sfârșitul carierei sale.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://parnas21.blogspot.com/2014/03/bronz-de-toamna.html

A debutat ca poet în 1906 în revista „Vieața Nouă” a lui Ovid Densusianu, la care a contribuit constant până în 1916. Lucrările sale au fost publicate și în reviste precum „Convorbiri critice”, „Literatorul”, „Flacăra”, „Sburătorul”, „Grădina Hesperidelor”, „Cugetul românesc”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Universul literar” și „Gândirea”. În jurul anului 1909, s-a apropiat de curentul simbolist, citind cu pasiune autori precum Paul Verlaine, Stéphane Mallarmé, Henri de Régnier, Maurice Maeterlinck și Henrik Ibsen; îl admira în mod deosebit pe Emile Verhaeren, pe care îl considera un „simbolist social”. Considera că Simbolismul era singurul curent literar potrivit pentru vremea sa. În timpul Primului Război Mondial, s-a retras la Iași, împreună cu restul guvernului român, iar după încheierea războiului, la întoarcerea la București, a intrat în cercul lui Alexandru Macedonski.

Primul său volum a fost „Destăinuiri” din 1937, o colecție de poezii care a fost bine primită de critici. Era un simbolist delicat, care scria poezii de o melancolie ușoară și fluidă, care nu abordau probleme grave sau subiecte serioase. Deși stilul său semăna cu cel al lui Panait Cerna, se distinge printr-o tendință meditațională. A publicat și traduceri din Charles Baudelaire (pe care îl considera un precursor al Simbolismului), Victor Hugo, Francis de Croisset, Molière, Maxence Van Der Meersch, Jean Giono și Jules Renard. A câștigat premii din partea Societății Scriitorilor Români în 1938 și 1941, pentru „Destăinuiri” și pentru un volum de traduceri din Baudelaire.

Un critic perspicace, în special al pieselor de teatru, era bine cunoscut atât în domeniul teatrului din România, cât și din restul Europei. Înainte de moarte, pregătise un volum de memorii intitulat „Amintirile uitării”.