Current track

Title

Artist


Sediul unui fost CAP a fost transformat în cea mai modernă structură de evidență a populației din mediul rural, în județul Bacău (Foto)

#Postat de on mai 2, 2023

În prezența președintelui Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a prefectului Lucian Bogdănel și a mai multor primari din zonă, în comuna Poduri a fost inaugurată astăzi cea mai modernă structură de evidență a populației din mediul rural, în județul Bacău. 

Astfel, peste 8000 de cetățeni, inclusiv numeroşi podureni plecați în străinătate, vor beneficia de serviciile acestei structuri, fără să mai fie nevoiți să bată drumuri anevoioase la Moineşti sau Bacău pentru înlocuirea/schimbarea actelor de identitate. 

“Investiția nu putea fi realizată fără implicarea inimoasei primărițe Diana Narcisa Miclauș, care – cu un efort financiar de aproximativ 200.000 lei din bugetul local – a reuşit să transforme un fost imobil dărăpănat al CAP-ului din comună într-o clădire modernă, dotată corespunzător pentru îndeplinirea noilor funcțiuni. Felicitări, Diana pentru tot ceea ce faci pentru comunitatea pe care o reprezinți cu devotament!”, a declarat Valentin Ivancea.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *