Ședință prefecturală privind organizarea și desfășurarea scrutinului electoral din 26 mai 2019
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 3, 2019
La sala mică a Palatului Administrativ, prefectul județului Bacău, Maricica Luminița Coșa și subprefectul Valentin Ivancea, alături de membrii Comisiei tehnice județene, au participat la videoconferința organizată sub coordonarea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, privind organizarea și desfășurarea scrutinului electoral din 26 mai 2019.
La nivelul județului Bacău sunt 635 de secții de votare.
Aceasta este a patra oară, de la aderarea României la Uniunea Europeană, când sunt organizate în România alegeri pentru Parlamentul European (scrutinele anterioare au avut loc în noiembrie 2007, iunie 2009 și mai 2014).
Deputații în Parlamentul European sunt aleși o dată la cinci ani. Parlamentul reprezintă interesele cetățenilor UE la nivel european și este singura adunare transnațională din lume aleasă prin vot direct. Parlamentul alege președintele Comisiei Europene și numește comisarii (în calitate de colegiu), care trebuie să îi dea seamă pentru acțiunile lor. El adoptă legi pentru protecția noastră și bugete în numele nostru. Parlamentul ne reprezintă în străinătate și dă curs petițiilor noastre. Discursul deputaților dă formă agendei politice și sociale, susținând valorile consacrate în Tratatul privind Uniunea Europeană.

În zilele imediat următoare anunțării rezultatelor, deputații noului Parlament formează grupuri politice. Distribuția forțelor politice în noul Parlament poate determina constituirea unor noi alianțe și crearea unor noi grupuri. La prima sa ședință plenară, noul Parlament își alege președintele. Parlamentul alege apoi noul președinte al Comisiei Europene și, ulterior, examinează și aprobă întreaga Comisie.
Jurnal FM 