Bilanțul activității pentru anul 2023 pentru secția Radiologie Intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava (foto)
#Postat de Carmen Vintu on decembrie 29, 2023
Bilanțul activității pentru anul 2023 pentru secția Radiologie Intervențională a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – finalul anului 2023 a adus consolidarea echipei de medici, cât și de asistenți din cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava. Cu un număr de 3 medici specialiști si 1 medic rezident , alături de 7 asistenți se asigură permanența 24/24 a programului național de tratament endovascular al accidentului vascular ischemic (AP-AVC) dar și a oricăror urgențe ce pot fi rezolvate prin proceduri minim invazive.

Din anul 2021 Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava este singurul din Moldova care asigură permanență în cadrul programului AP AVC, numărul pacienților tratați crescând exponențial prin efortului întregii echipe ( medici UPU, ATI, neurologi, radiologie intervențională) cu susținerea financiară importantă din partea managementului. Astfel în 2021 au fost 5 pacienți tratați, în 2022 un număr de 30 pacienți iar în anul 2023 s-au efectuat 45 de trombectomii mecanice, 25 % din pacienți fiind transferuri din alte județe ( Botoșani, Neamț, Bistrița).
Activitatea a crescut și în domeniul de acces vascular, echipa multidisciplinară formată din nefrologi – chirurgi vasculari – radiologi intervenționiști, realizând mentenanța la peste 70 de pacienți dializați cu fistule arteriovenoase și montarea a peste 80 de catetere temporare si permanente, din centrele de dializă din Iași, Botoșani, Dorohoi, Roman, Onești si bineînțeles Suceava.
Echipa de medici a realizat proceduri minim invazive non vasculare în premieră națională- crioablația de tumoră pulmonară și au deschis o nouă perspectivă în controlul durerii oncologice prin neurolize și ablații.
Finanțarea de la Ministerul Sănătății prin acțiunea prioritară AP AVC și prin programele naționale de la Casa Națională de Asigurari de Sănătate au asigurat anul acesta mai puțin de 50% fondurile necesare materialelor procedurilor minim invazive, restul fiind susținute permanent și necondiționat de către managementul Spitalului Clinic Județean de Urgenta Sf. Ioan cel Nou Suceava.
În noul an, noile provocări pe care echipa dorește să și le asume sunt în aria terapeutică de radiologie intervențională pediatrică și creșterea membrilor echipei de medici prin cooptarea de tineri specialiști și rezidenți având în vedere planurile de dezvoltare ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, prin centrul multidisciplinar de tratament minim invaziv.
La Mulți Ani 2024!
Sursa: medic Dan Teodorovici, purtătoru de cuvânt al SCSJU Suceava/29 decembrie 2023
Jurnal FM 