Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, efectuează o vizită oficială în Spania
#Postat de Carmen Vintu on februarie 29, 2024
Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, va efectua o vizită oficială în Spania, în perioada 28-29 februarie 2024.

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană
În prima zi a vizitei, înaltul oficial se va întâlni, la Madrid, cu ministrul spaniol de Externe, José Manuel Albares Bueno, precum și cu ministrul Apărării, Margarita Robles.
Mircea Geoană va avea și întâlniri cu reprezentanți ai industriei de apărare din Spania și va vizita sediul companiei de tehnologie și apărare Indra. De asemenea, oficialul NATO va susține un discurs la Instituto de Empresa și se va întâlni cu formatori de opinie, oficiali și experți din mediul academic și neguvernamental din Spania, în cadrul unor dezbateri găzduite de prorectorul IE University și de directorul Institutului Regal Elcano, Charles Powell.
În seara de 28 februarie, Fundația Ortega-Marañón va găzdui lansarea volumului „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, în cadrul căreia Mircea Geoană va avea o conversație publică în prezența membrilor comunității românești și va susține o sesiune de autografe.
Informații suplimentare puteți obține la tel. +40 729 729 510 sau accesând MirceaGeoana.ro, Twit
Sursa: COMUNICAT DE PRESĂ, Bruxelles, 28 februarie 2024
Alte articole: https://jurnalfm.ro/stirile-pozitive-ale-zilei-29-februarie-2024/
Jurnal FM 