Scarlat Lambrino, istoric român

Scarlat Lambrino (n. 16 august 1891, București – d. 30 august 1964, Lisabona) a fost istoric român, membru corespondent al Academiei Române din 1934. Absolvent al Liceului „Gheorghe Lazăr” din București, și-a continuat formarea la Sorbona, unde a obținut doctoratul în 1927, specializându-se în istorie și epigrafie.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Scarlat_Lambrino#/media/Fișier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fișier:Scarlat_Lambrino.jpg

Între 1923 și 1925 a fost membru al Școlii Române din Franța de la Fontenay-aux-Roses, iar ulterior a desfășurat aproape două decenii de activitate didactică și științifică la Universitatea din București.

În perioada 1928–1940 a condus săpăturile arheologice de la Histria și, între 1 august 1938 și 20 iulie 1940, a deținut funcția de director al Muzeului Național de Arheologie. Ulterior, între 1941 și 1947, a fost director al Accademia di Romania din Roma.

După închiderea instituției de către autoritățile comuniste în 1947, a fost invitat la Universitatea din Lisabona, unde a ocupat catedra de epigrafie și și-a încheiat cariera universitară. Stabilit în Portugalia, Lambrino a colaborat la reviste de specialitate precum Arqueólogo Português, Revista da Faculdade de Letras de Lisboa și Bulletin des Études Portugaises, publicând numeroase studii, între care și cercetări dedicate religiei celților în Peninsula Iberică.

Soția sa, Marcelle Lambrino, s-a remarcat la rândul ei prin studiul Les vases archaïques d’Histria.

Distincții

• Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)
• Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler clasa I, pentru litere (1 februarie 1943).