Scafandrii intervin la 30 de metri adâncime, la barajul Poiana Uzului (Foto)
#Postat de Florin Craciun on iulie 10, 2023
La barajul Poiana Uzului, principala sursă de alimentare cu apă pentru județul Bacău, au loc în aceste zile ample lucrări de refacere a grătarelor și a vanelor de siguranță, ce constau în reabilitarea golirilor de fund.

Din cauza complexității activităților care au loc în această perioadă la baraj, Apele Române Siret a apelat la ajutorul scafandrilor care intervin în condiții dificile, fără vizibilitate, la o adâncime de 30 de metri și o temperatură scăzută a apei.

Totodată, a fost necesară scăderea nivelului în acumularea Poiana Uzului, dar păstrând volumul de apă optim, necesar alimentării fără restricții a locuitorilor din județul Bacău
Același tip de lucrări au fost realizate și pentru prima golire de fund, reabilitată în perioada 2018-2019.

Barajul Poiana Uzului este cel mai înalt baraj cu contraforţi din România, construit în perioada 1965 – 1972 şi pus în funcțiune parțial în 1970 și pentru parametrii proiectaţi în anul 1972.
Lucrarea hidrotehnică are o înălţime de 80 metri și o lungime de 500 metri la coronament. Volumul de apă din acumulare (proiectat) este de 90 de milioane de metri cubi de apă și cuprinde o suprafață de 335 de hectare.
Barajul Poiana Uzului este şi va rămâne o realizare de excepţie a şcolii româneşti din domeniu, incluzând numeroase elemente cu caracter de inovaţie- precizează Apele Române Siret.
Foto: Apele Române Siret
Jurnal FM 