Săucești: Incendiu la o vilă din satul Bogdan Vodă
#Postat de Florin Craciun on mai 13, 2024
Pompierii militari au fost solicitați să intervină ieri, duminică, 12 mai, în comuna Săucești, sat Bogdan Vodă, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit.

Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, informează ISU Bacău.
În urma recunoașterii, s-a constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului unei case de locuit de tipul P+1+M, cât și la anexe, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este depozitarea jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.
Jurnal FM 