Current track

Title

Artist


Șase Ierarhi au săvârșit Sfânta Liturghie în ziua de hram a Sucevei, între care membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

#Postat de on iunie 24, 2022

Din soborul arhieresc au mai făcut parte Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Ignatie, Episcopul Hușilor, Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

 Înalt Preasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „O sărbătoare în două sărbători. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul ș cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Moartea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Mai bine zis aducerea sfintelor sale moaște. În Moldova, la Suceava, spre a fi în China, are poporului cel dreptcredincios. Cinstim, așadar, nașterea celui mai mare bărbat născut din bărbat și din femeie, Sfântul Ioan Botezătorul, și mucenicia Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Între aceste două momente importante din viața omului nașterea și plecarea din această viață. Adică prin moartea sa. Se desfășoară întreaga existență a fiecărei ființe umane. O suită de nașteri și de morți este viața noastră și de nașteri, pentru că avem parte de noi începuturi, de noi străduință, de noi orizonturi, spre care se desfășoară viața noastră. Avem parte și de morți, pentru că avem parte de căderi, de înfrângeri, de  ispite. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, și de ridicări.”

Curtea Catedralei Arhiepiscopale s-a umplut de credincioși din mai multe părți ale țării. Unii dintre ei se află la Suceava încă de miercuri, când au participat la tradiționala procesiune Calea Sfinților. Au ajuns, ca în fiecare an, și ei, pelerinii din Maramureș, care, după ce s au închinat cu evlavie la sfintele moaște, au rămas până în ziua hramului, cântând pricesne sub teii din curtea catedralei.

Înalt Prea Sfinția Sa Calinic: – „Iubiți credincioși și credincioase, sfinții sunt semnele vezi al lucrării Duhului Sfânt în biserica. Ei sunt ai bisericii. Sfântul este trecut în calendar prin canonizare. Inițiativa o are poporul biserica, dar ea a și recunoaște sfinții. Sunt prin excelență oameni care au trăit în ritmul și cadența fericirilor. Sfințenia unei persoane se datorează lui Dumnezeu și nevoind celor propii. Sfântul alături de Maica Domnului este cel care se roagă pentru alții.”

La finalul cuvântului, Înalt Prea Sfinția Sa Calinic a dăruit Mitropolitului Moldovei, precum și tuturor ierarhilor prezenți, medalia jubiliară, dar și o icoană și hrisovul dedicate anului Jubileului  „Moștenirea Mușatină, credință, cultură, istorie”. La finalul ceremonialului, părintele Constantin Oprea, consilier cultural în cadrul eparhiei, a oferit binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii medalii jubiliare, în semn de prețuire și recunoștință pentru meritele deosebite în promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe românești, în contextul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.

Părintele Constantin Oprea, consilier cultural în cadrul eparhiei: – „În contextul împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ctitorie a bine credincioșilor domn Bogdan, al treilea sub Ștefăniță Vodă, se conferă această medalie jubiliară, în semn de aleasă recunoștință pentru contribuția semnificativă adusă de-a lungul timpului la păstrarea și promovarea valorilor spirituale, patrimoniale, educaționale, filantropice, misionare, edilitare, culturale și sociale ale Bisericii și țării, următoarelor persoane: domnului președinte al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.”

Între cei care au primit medalii jubiliare din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților se numără secretarul de stat în Ministerul Culturii, Victor Opaschi, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, deputatul Bogdan Gheorghiu, subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Doina Iacoban, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, administratorul public al județului, Irina Vasilciuc, Daniel Juravle, viceprimarul municipiului Iași, rectorul USV  Valentin Popa, prorectorul USV, Ștefan Purici, directorul ADR Nord-Est Vasile Asandei. Ionel Postelnicu, comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi, Costică Gheață, Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Florin Poienari, comandantul Inspectoratului Județean de Poliție, directori de instituții sucevene, de societăți comerciale, fețe bisericești din Suceava și nu numai. Ulterior, au fost conferite ordine eparhiale.

Cel mai înalt ordin eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, se conferă Crucea Bucovinei domnului inginer Ioan Stan, senator, dimpreună cu medalia jubiliară.

Ordinul Mușatinilor au primit ministrul antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, alături de alte personalități politice naționale și locale, între care deputații suceveni Angelica Fodor, Mirela Adomnicăi, Gheorghe Șoldea, Eugen Bejinariu, Ioan Bălan, dar și vicepreședintele Consiliului Județean, Vasile Tofan, subprefectul Florin Sinescu și consilieri județeni, dar și reprezentanți ai altor instituții. Totodată, a fost conferit Ordinul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava unor clerici.

Sursa: https://youtu.be/dNt3Uh81lZM


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *