Current track

Title

Artist


Pompierii suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Breaza (Foto)

#Postat de on iulie 6, 2023

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, căpitan Alin Găleată, a declarat: „Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii SVSU Breaza, Fundu Moldovei și Izvoarele Sucevei, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Breaza.

Șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD

Șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD

Incendiul din localitatea Breaza, din ziua de miercuri, 5 iulie 2023, a fost anunțat la 112 la ora 11:37.

Șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul casei de locuit și la anexele gospodărești, existând pericol de propagare la o clădire învecinată.

Șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD

Pe timpul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical unei femei, în vârstă de 69 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, femeia și-a revenit și nu a fost necesar transportul acesteia la spital.

Șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD

Au ars acoperișul casei de locuit, o magazie, acoperișul adăpostului de animale și o parte din acoperișul depozitului de lemne, toate pe o suprafață de aproximativ 140 de metri pătrați.

Șase autospeciale de stingere și un echipaj SMURD

S-au degradat elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier, o butelie, aparate electrocasnice, diferite echipamente tehnice de lucru și alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor (electric) defect.

Incendiul a fost lichidat la ora 14:15, iar pompierii au salvat locuința învecinată, cu bunurile aferente, și un tractor agricol.”

Sursa: purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, căpitan Alin Găleată


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *