„Roata Istoriei” – o scurtă retrospectivă istorică cu evenimente petrecute de-a lungul timpului în săptămâna 4 la 10 septembrie…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 9, 2023
Motto: „Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.”– Miron Costin, cronicar

Stimați amici, astăzi voi continua obiceiul de fiecare sâmbătă, de trecere în revistă a câtorva evenimente din istoria mai îndepărtată ori mai apropiată a spațiului românesc și a celui universal, evenimente care s-au petrecut sub semnul calendaristic al zilelor fiecărei săptămâni când acestea apar în Jurnal FM. Prin urmare, să vedem, pentru început, ce s-a întâmplat într-o zi de 4 septembrie de-a lungul timpului…În1504, Amerigo Vespucci trimite o scrisoare demnitarilor florentini, anuntandu-i că a descoperit Mundus Novus – Lumea Nouă. În1768, s-a născut François-René de Chateaubriand, scriitor francez. François-René de Chateaubriand (d. 4 iulie 1848) a fost un scriitor francez,politician şi diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este „Geniul creştinismului sau Frumuseţea religiei creştine” (1802), publicată ulterior în numeroase ediţii. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811. În 1781, coloniştii spanioli au întemeiat o aşezare în sudul Californiei pe care au denumit-o El Pueblo Nuestra Señora la Reina de los Ángeles de Porciúncula, pentru ca mai târziu să se ajungă la prescurtarea Los Angeles sau şi mai simplu L.A. În 1851, s-a născut istoricul austriac Julius Jung; în 1876 a publicat un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei; un an mai târziu a publicat un amplu studiu istorico-etnografic privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către împăratul Aurelian; membru corespondent străin al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1910).A publicat, în 1876, ca răspuns la lucrarea lui Robert Roesler, Romanische Studien, un studiu privitor la începuturile românilor, în care susţinea, cu argumente temeinice, continuitatea neîntreruptă a românilor pe teritoriul Daciei.În 1877 a mai publicat un amplu studiu istorico-etnografic, privind continuitatea poporului romanizat pe teritoriul Daciei după părăsirea acesteia de către Aurelian (Romer und Romanen in den Donaulandern). În 1870, s-a hotărât, în cadrul Societăţii Academice Române, traducerea şi tipărirea în limba română a lucrării lui Dimitrie Cantemir „Descriptio Moldaviae”. Descriptio Moldaviae, sau Descriptio antiqui et hodierni status Moldaviae sau, în română, Descrierea stării de odinioară şi de astăzi a Moldovei, este titlul original al operei fundamentale a lui Dimitrie Cantemir, scrisă în latină între 1714 – 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. În 1881, 4/17, s-a născut poetul George Bacovia..George Bacovia (n. 4/17 septembrie 1881, Bacău – d. 22 mai 1957, Bucureşti) a fost un scriitor român format la scoala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri si proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influente din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaste treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoasterea sa ca cel mai important poet simbolist român si unul dintre cei mai importanti poeti din poezia română modernă. În 1882, Thomas Edison a început să furnizeze electricitate primilor clienţi ai firmei sale, Edison Electrical Illuminating Company, din New York, cartierul Manhattan. De altfel, sub conducerea lui s-a construit prima centrala electrică din lume (1882) la New York.În 1888, numele Kodak a fost înregistrat de către George Eastman din Rochester, New York (SUA). El a patentat aparatul de fotografiat cu rolă de film: U.S. Patent #388.850. În1912, a încetat din viaţă, la Paşcani, jud. Iaşi, Mihai Busuioc (Domnul Trandafir) (n.1847), institutor român. În povestirea Domnul Trandafir, Mihail Sadoveanu l-a imortalizat pe învăţătorul său dintr-un semn de adâncă recunoştinţă, dar mai ales pentru a face din personajul său literar un simbol al adevăratului dascăl de oricând şi de oriunde. Astfel, M. Sadoveanu a reuşit să înfăţişeze cea mai frumoasă figură de învăţător din literatura română. Mormântul lui Mihai Busuioc se află în cimitirul din Paşcani, nu departe de acela al părinţilor scriitorului Mihail Sadoveanu. În 1912, s-a născut Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă.Raoul Sorban (n. Dej- d. 18 iulie 2006, Cluj-Napoca) a fost un critic de artă, pictor, scriitor, eseist, academician si memorialist român. În 1944, în timpul celui de al doilea război mondial, a făcut acte de înalt eroism si umanitate salvând viețile a mii de evrei, pentru care a primit titlul si medalia de Drept între popoare acordată de Statul Israel.În 1919, înfiinţarea, la Bucureşti, a Societăţii Opera – artiştii asociaţi; la 22 septembrie acelaşi an va lua numele de Societatea lirică română Opera si va constitui nucleul Operei Române de mai târziu (din decembrie 1921); primul director: Scarlat Cocarascu. Debutul are loc la 17 martie 1920, in localul Teatrului Naţional, cu spectacolul „Aida”. În 1940, are loc demisia guvernului condus de Ion Gigurtu; în timpul guvernării sale, iulie-septembrie 1940, România este constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940); Carol al II-lea i-a încredinţat generalului Ion Antonescu (1882-1946) mandatul de a forma un nou guvern (acesta acceptă, cerându-i regelui să-i acorde puteri depline). În 1958, 4-22, s-a desfăşurat, la Bucureşti, prima ediţie a Concursului şi Festivalului internaţional de muzică „George Enescu”; au participat concurenţi la secţiunile de vioară, pian şi canto; au susţinut recitaluri reputaţi solişti din ţară şi din străinătate. În1959, a murit medicul Iuliu Haţieganu; a format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă; unul dintre organizatorii educaţiei fizice de masă în mediul rural şi universitar; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885). În 1963, a murit Robert Schuman, om politic francez; prim-ministru (1947-1948) şi ministru în mai multe rânduri; declaraţia sa de la 9 mai 1950 (când era ministru de externe), privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, a constituit punctul de plecare în construcţia europeană; considerat unul dintre „părinţii Europei unite”; primul preşedinte (1958-1960) al Adunării Parlamentare Europene (Parlamentul European de astăzi) (n.29.VI.1886). Din 1985 ţările Comunităţii Economice Europene (azi, Uniunea Europeană) au instituit „Ziua Uniunii Europene”, cunoscută şi ca „Ziua Schuman” (marcată, anual, la 9 mai). În 1968, apare Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968).În 1978, a murit Ştefan Odobleja, medic, unul dintre fondatorii ciberneticii şi creator al unei ramuri a acestei ştiinţe, psihocibernetica (n.14.10.1902). În 1989: A murit Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor de romane poliţiste, „părintele” celebrului comisar Maigret. Georges Joseph Christian Simenon (n. 13 februarie 1903) a fost un scriitor belgian prolific, care a publicat o sută nouăzeci şi două de romane, o sută cincizeci şi opt de povestiri şi numeroase articole şi studii. El este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor şi povestirilor sale poliţiste. Romanele lui Georges Simenon au fost ecranizate. Printre actorii care au jucat rolul comisarului Maigret se afla si Jean Gabin. În 2008, a murit Gaby Michailescu, impresar de teatru (printre alţii al lui Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Maria Tănase, Radu Beligan, Amza Pellea), cronicar dramatic şi memorialist (autor al unor cărţi privind lumea teatrului interbelic românesc) (n. 1910). În 2008, a murit Marius Mircu, până în toamna anului 2008 decanul de vârstă al scriitorilor şi ziariştilor din Israel născuţi în România; frate cu prozatorul Marcel Marcian şi cu matematicianul Solomon Marcus (n. 1909)
Ziua de marți ne spune ce s-a întâmplat în 5 septembrie…În 1450, are loc lupta din pădurea de lângă Crasna (în apropiere de Vaslui). Bogdan al II-lea, domnul Moldovei, înfrânge oastea nobililor poloni din Halici şi Podolia, care încercau să-l reînscauneze pe Alexăndrel, refugiat în Polonia după înfrângerea de la Tămășeni.În 1638, s-a născut Regele Ludovic al XIV-lea al Frantei (Regele Soare) (d. 1715). In timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (m.1.IX.1715). În1660, s-a născut scriitorul englez Daniel Defoe (m.1731). Primul mare romancier realist englez (Robinson Crusoe, 1719 şi altele). Întemeietor al ziaristicii moderne în Anglia. Împreună cu Samuel Richardson, Defoe este considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez, Defoe este un observator minuţios, preocupat de morala individuală şi socială. În 1698, Ţarul Petru cel Mare al Rusiei a introdus un impozit pe bărbi, pentru a-si determina poporul să renunte la obiceiurile orientale. Bărbaţii trebuiau să plătească 100 de ruble pe an, pentru a obţine acest drept. Numai preoţii şi ţăranii sunt scutiţi de această taxă.În 1735, s-a născut compozitorul şi organistul german Johann Christian Bach. Johann Christian Bach (d. 1 ianuarie 1782) a fost un compozitor si pianist german din perioada clasică. A fost al unsprezecelea şi cel mai tânăr fiu al lui Johann Sebastian Bach.O mare parte a vieţii a trăit la Londra. Creaţia sa (opere, simfonii, sonate), care se caracterizează prin simplitate şi spontaneitate, l-a influentat pe Mozart. În 1842, s-a născut Ilarion Puşcariu, teolog, pedagog şi istoric; vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921); vicepreşedinte al ASTREI (1889-1901); a publicat lucrări de istorie laică şi bisericească, de pedagogie; a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1916 (m. 1922). În 1851, s-a născut Gheorghe Şonţu, maior, erou al Războiului de Independenţă (1877-1878), căzut pe câmpul de luptă, în timpul asaltului pentru cucerirea Redutei Griviţa 2 (m. 30.08/11.09.1877).În 1854: S-a născut Emanoil Riegler, medic şi farmacolog român. Emanoil Riegler (n.Grozeşti, Bacău – d. 30 august 1929, Iaşi) a fost un medic, farmacolog, membru corespondent al Academiei Române.A fost elev al Seminarului „Sfântul Gheorghe” din Roman şi a urmat studiile medicale la Universitatea din Viena.Emanoil Riegler a fost ales membru corespondent al Academiei Române în martie 1904. În perioada 1904 – 1905 el a fost preşedintele Societătii de Medici şi Naturalişti din Iaşi, societate ce publică Revista Medico-Chirurgicală, prima revistă medicală românească. Emanoil Riegler a fost medic internist şi profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi. Preocupat de dezvoltarea asistenţei medicale, el a fost organizatorul serviciului de asistenţă de urgenţă (Salvarea) în Iaşi şi a înfiinţat Serviciul de clinică terapeutică. Drept omagiu, amfiteatrul Clinicii a III-a Medicală din Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi îi poartă numele.În 1857, s-a născut Smara (pseudonimul Smarandei Gheorghiu); activitatea sa diversă – ca scriitoare, publicistă, membră a mai multor societăţi culturale – stă sub semnul rolului său important de militantă activă în mişcarea feministă a epocii; este prima reprezentantă a României care conferenţiază în Occident, participând la congrese internaţionale: Congresul orientaliştilor (1889), Congresul Uniunii Femeilor pentru Pace (1900), Congresul latin (1902), Congresul educaţiei în familie (1913) (m. 1944).În 1858, s-a născut Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române (1948) (d. 19 noiembrie 1919, Bucureşti). În 1887, s-a născut, la Bârlad, jud. Vaslui, Constantin Vasiliu-Răşcanu (m.1980), general român. S-a remarcat în luptele de la Sevastopol şi în Kuban, precum şi în operaţiile militare împotriva trupelor germane de pe Valea Prahovei, în timpul celui de-al doilea război mondial. A fost ministru de război (1945-1946) în guvernul dr. Petru Groza, contribuind la promovarea procesului de politizare a armatei. În 1908, s-a născut Josué de Castro, medic, sociolog şi economist brazilian; autorul celebrei lucrări „Geografia foamei” (1946), una dintr-o lungă serie de lucrări abordând probleme grave atât pentru ţara sa, cât şi pentru alte zone ale globului – sărăcia şi malnutriţia; preşedinte al FAO (1952-1956); ambasador al Braziliei la Naţiunile Unite, la Geneva (1962-1964); după lovitura de stat militară din martie 1964 se va stabili la Paris, unde va înfiinţa (1965) Centrul Internaţional pentru Dezvoltare (CID), al cărui preşedinte va fi până la sfârşitul vieţii (m. 1973).

În 1920, apare Legea privind reglementarea conflictelor colective de muncă (Legea Trancu-Iaşi), prin care se limita dreptul la grevă, instituindu-se obligativitatea arbitrajului între salariaţi şi patroni în faţa unei comisii ad-hoc; salariaţii din întreprinderile statului şi din unităţile de interes public (transport, gaze naturale, electricitate, apă, panificaţie, spitale etc.) nu puteau declara greva decât în anumite condiţii; adoptarea acestei legi a provocat manifestaţii şi întruniri de protest în Capitală şi în multe alte oraşe din ţară.În 1929, s-a născut Catinca Ralea, traducătoare din literaturile engleză, americană şi franceză; realizatoare de emisiuni radio-tv.; din 1953 a lucrat la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române (crainic, redactor, apoi şef al secţiei); fiica filosofului şi esteticianului Mihail Ralea (m. 1981). În 1940, regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii. Cu o zi în urmă, la 4 septembrie, după demisia guvernului Gigurtu, generalul Ion Antonescu fusese numit preşedinte al Consiliului de Miniştri. În 1940, guvernul Marii Britanii declară că nu recunoaşte arbitrajul germano-italian de la Viena din 30.VIII.1940, prin care partea de nord a Transilvaniei a fost cedată Ungariei horthyste. În 1940, Vasile Ionescu este numit director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, funcţie pe care o va deţine până la 15 februarie 1945, cu întrerupere pe durata guvernării legionare. Personalitatea lui Vasile Ionescu (1898-1978), militar şi jurist de profesie, este legată nemijlocit de istoria Radioului românesc (angajat ca avocat în 1931, va urca treptat în ierarhia administrativă a instituţiei; rol important în anihilarea încercării legionarilor de a prelua cu forţa controlul Radioului după asasinarea premierului Armand Călinescu – septembrie 1939).În 1948, a fost înfiinţată echipa de fotbal Universitatea Craiova (s-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România), prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983). În 1953, a murit Constantin Levaditi, microbiolog, virusolog si imunolog roman, considerat unul din fondatorii virusologiei pe plan mondial şi un promotor al chimioterapiei; a murit la Paris. Membru de onoare al Academiei Române (1926), membru titular al Academiei Franceze de Medicină (1928). A efectuat cercetări originale în domeniul sifilisului, poliomielitei, encefalitei etc.În 1960, generalul de Gaulle anunţă într-o conferinţă de presă că refuză integrarea şi reforma NATO, fără acceptarea Franţei la conducerea organizaţiei; după nouă zile va fi făcut public planul francez de conducere în trei a NATO.În 1972, J.O. de la Munchen: Opt terorişti arabi, reprezentând grupul militant „Septembrie Negru”, au pătruns în Satul Olimpic, au ucis 2 membri ai delegatiei Israelului şi i-au luat ostateci pe alti 9. În timpul operaţiunii de salvare au murit ostaticii, 5 terorişti şi un politist. În 1997, a murit Maica Tereza (pe numele ei laic Agnes Ganxhe Bojaxhiu); devenită la 19 ani călugăriţă, şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, iar în 1949 a întemeiat Ordinul romano-catolic „Misionarele Carităţii”, cu sediul la Calcutta (India); Premiul Nobel pentru pace pe 1979 (n.27.VIII.1910, în Albania) – 1997: A murit Radu Boureanu, scriitor, publicist şi traducător (n. 1906).În 2000, a fost efectuată, pentru prima dată în România, o operaţie de transplant de rinichi de la copil la adult, la Clinica de Urologie a Spitalului Fundeni. În 2004, a murit Grigore Gheba, matematician român, autor a peste 40 de culegeri de probleme de matematică pentru elevi (romanul „Între viaţă şi moarte”) (n.15.08.1912).
Vom trece acum la ziua de miercuri și vom vedea ce s-a întâmplat în 6 septembrie… În 1456, se semnează un tratat încheiat de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, cu negustorii din Braşov şi Ţara Bârsei. Se stabilea ca, în cazul în care ar fi nevoit să-şi părăsească ţara din cauza năvălirii turcilor, sau a altor duşmani, să fie primit de braşoveni. În schimb, se angaja să le dea negustorilor ajutorul împotriva turcilor. În 1566, a murit Soliman Magnificul, sultan al Imperiului Otoman.Soliman I a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman. Acesta a domnit între anii 1520-1566, este cunoscut sub numele de Soliman Magnificul sau Legislatorul datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman. Soliman a fost cel mai puternic şi cunoscut conducător din Europa secolului al XVI-lea. El coordona politica şi economia Imperiului, dar era în acelasi timp și conducătorul armatei. În1620, corabia Mayflower părăseste portul Plymouth, Anglia, cu primii pelerini, pentru a începe o nouă viată în „Lumea Nouă”. Mayflower a fost corabia care i-a transportat pe asa-zişii „părinţii pelerinajului” (Pilgrim fathers) din centrul Angliei în America de Nord pentru a începe o nouă viaţă pe aceste meleaguri. Nava a părăsit pe 6 septembrie 1620 portul Plymouth şi a atins Capul Cod la 21 noiembrie 1620.La bordul navei Mayflower se aflau 102 pasageri şi echipajul de 30 de persoane. Căpitanul vasului era Christopher Jones.La întemeierea coloniei britanice Massachusetts, a fost alcătuit un gen de „constituţie”, intitulată Mayflower Compact. Mulţi americani, îndeosebi familiile cu un nivel social ridicat din Noua Anglie consideră că sunt urmaşii pasagerilor vasului Mayflower. În 1897 a fost întemeiat în Plymouth „The General Society of Mayflower Descendants”. În 1683, a murit Jean Baptiste Colbert, om politic francez (n. 1619). A deţinut mai multe funcţii în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, printre care şi aceea de controlor general al finanţelor; datorită politicii fiscale aplicate, a reuşit să consolideze puterea economică a Franţei, astfel încât, datorită lui, regele a devenit unul dintre cei mai puternici monarhi (n.29.08.1619). El a fost descris de Madame de Sévigné ca „Le Nord” (Nordul), pentru severitatea şi răceala acestuia. În 1757, s-a născut Marie-Joseph-Paul-Yves-Roch-Gilbert du Motier, marchiz francez de La Fayette, om politic şi militar de carieră, participant la războiul pentru Independenţa Coloniilor Engleze din America de Nord (1757-1834) (d.20.05.1834). În 1817, 6/18, s-a născut Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric, scriitor şi publicist; prim-ministru al României între anii 1863 şi 1865 (perioadă în care s-au pus, prin reformele înfăptuite, bazele României moderne); ministru de externe în 1876 şi între anii 1877 şi 1879; şi-a legat numele de unirea Principatelor Române (1859) şi de actul proclamării independenţei naţionale de la 1877; membru al Societăţii Academice Române, preşedinte al Academiei Române (1887-1890) (m. 1891, la Paris). În 1819, s-a născut scriitorul Nicolae Filimon, unul dintre fondatorii romanului românesc; primul critic muzical român; cronicar teatral (m. 1865).Nicolae Filimon (n. București — d. 19 martie 1865) a fost un prozator român, faimos pentru că l-a creat pe Dinu Păturică, eroul primului nostru roman realist românesc, un arivist din stirpea lui Julien Sorel. De asemenea, autor de nuvele romantice şi realist-satirice şi primul critic muzical român. A scris un jurnal de călătorii pe Dunăre, şi prin Occident, în Ungaria, Austria şi Italia. Cea mai importantă operă a sa este romanul Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică şoareci mănâncă, apărută în 1863. Romanul este o frescă a societăţii româneşti la începutul secolului XIX. În 1848, are loc o demonstratie populară la Bucureşti. Mulţimea a ars textul „Regulamentului Organic” şi „Arhondologia” (Condica rangurilor boieresti), demonstrându-şi ataşamentul faţă de ideile revoluţiei (6.09/18.09.1848).În 1863, a intrat în funcţiune, la Londra, primul metrou din lume, de-a lungul sectorului Victoria Street, cu o lungime de 6,3 km; tracţiunea era realizată cu o maşină cu aburi.În 1907, a murit Sully Prudhomme, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. René Armand François Prudhomme (n. 16 martie 1839, Paris – d. Châtenay-Malabry), (Sully Prudhomme), a fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură la 10 decembrie 1901. În 1915, a fost testat cu succes primul prototip de tanc (poreclit „Micul Willie”), de către armata britanică. Izbucnirea primului război mondial a impulsionat dezvoltarea vehiculelor blindate. Intuindu le potenţialul, Marina Regală Britanică testează cu succes, la 6 septembrie 1915, primul prototip de tanc, poreclit „Micul Willie“.Iniţial, tancurilor li s a atribuit termenul de „landships“ (nave de uscat) de către britanici, apoi primele vehicule au fost denumite „transportoare de apă“, mai târziu s a prescurtat în rezervoare („tanks“), pentru păstrarea secretului. Cuvântul „tanc“ a fost folosit pentru a da muncitorilor impresia că ei construiau containere de apă pe şenile pentru armata britanică din Mesopotamia, fiind folosit oficial la 24 decembrie 1915.Primul tanc care va primi „botezul focului“ în primul război mondial a fost modelul britanic Mark I, la 15 septembrie 1916. Acesta a fost condus de către căpitanul H.W. Mortimore în acţiunea de la Delville Wood, în timpul bătăliei de pe Somme.În 1923, s-a născut Petru al II-lea, rege al Iugoslaviei. Petru al II-lea cunoscut şi sub numele de Petru al II-lea Karađorđević (n. 6 septembrie 1923, Belgrad — d. 3 noiembrie 1970, Denver, Colorado) a fost ultimul rege al Iugoslaviei, părinţii săi fiind Alexandru I şi Prinţesa Maria de România (în familie era numită Mignon spre a fi deosebită de mama sa.). Devine rege la vârsta de 11 ani, după asasinarea tatălui său la Marsilia pe 9 octombrie 1934.În 1939, România se declară neutră în urma declanşării, la 1.IX.1939, a celei de-a doua conflagraţii mondiale şi-şi dă acordul de principiu pentru trecerea pe teritoriul său a materialului de război destinat ajutării Poloniei. În 1940, sub presiunea generalului Ion Antonescu, a Mişcării legionare, a Germaniei şi a conducătorilor PNŢ şi PNL, regele Carol al II-lea transmite prerogativele regale fiului său, Mihai; începe cea de-a doua domnie a lui Mihai I (1940-1947); fostul suveran omite deliberat termenul de abdicare, în speranţa unei reveniri la tron, dacă împrejurările o vor permite.În 1945, are loc prima traversare a Canalului Mânecii cu elicopterul. În1946, George Enescu şi soţia sa, Maria Cantacuzino, părăsesc definitiv România ajutaţi de Yehudi Menuhin. În 1950, Marea Adunare Naţională adoptă Legea noii împărţiri administrativ-economice a României în regiuni şi raioane, precum şi Legea privind înfiinţarea sfaturilor populare ca organe locale ale puterii de stat; Legile copiază modelul sovietic, având drept scop depersonalizarea vechilor centre vitale administrative din teritoriu. În 1984, a murit inginerul agronom Vasile Velican; intensă activitate didactică la Cluj; cercetarea ştiinţifică s-a îndreptat spre optimizarea metodelor de cultivare a unor plante şi de creare de noi soiuri (porumb, grâu şi orz de toamnă, cartofi); membru corespondent al Academiei Române (n. 1904).În 1997, are loc deschiderea şi sfinţirea „Memorialului Gherla”, în penitenciarul cu acelaşi nume; închisoarea din acest oraş a fost una dintre cele mai dure din timpul regimului comunist.În 2006, a murit istoricul Paul Cernovodeanu; cercetări privind relaţiile Ţărilor Române cu Anglia şi SUA în secolele XVI-XIX; editor de izvoare externe (colecţia „Călători străini despre Ţările Române”); membru de onoare al Academiei Române din 1999 (n. 1927). În 2007, a murit Luciano Pavarotti, celebru tenor italian..Luciano Pavarotti (n. 12 octombrie 1935, Modena – d. Modena) a fost un celebru tenor al secolului XX. Legendă a muzicii de operă, Pavarotti a fost singurul cântareţ de operă care a vândut mai mult de 100 de milioane de înregistrări.S-a născut la Modena, în nordul Italiei, pe 12 octombrie 1935. A murit tot la Modena, în urma unui cancer la pancreas, pe 6 septembrie 2007. În copilărie a făcut mult sport, fiind şi la o vârstă înaintată pasionat de fotbal, tenis şi călărie.A debutat pe scena sălii de operă din Reggio Emilia, pe 29 aprilie 1961, cu aria lui Rodolfo din „La Boema” de Puccini. Pavarotti a avut patru fete, trei din prima căsătorie cu Adua şi o fată împreună cu a doua soţie, Nicoletta Mantovani.Pe 11 august 1999, Luciano Pavarotti a susţinut un concert extraordinar în aer liber, pe o scenă ridicată în Piaţa Constituţiei (Palatul Parlamentului) din Bucureşti, având în program canţonete şi arii din opere. În 2011, a fost inaugurat cel mai mare şi mai modern stadion din ţară, Arena Naţională din Bucureşti, cu ocazia partidei dintre echipa naţională a României cu reprezentativa Franţei, din preliminariile Campionatului European de Fotbal 2012; este primul stadion de elită UEFA din România; aici s-a desfăşurat, în mai 2012, Finala UEFA Europa League, aceasta fiind prima finală europeană găzduită de România .Stadionul are o suprafaţă de 108.000 m² şi o înălţime de şase etaje. Construcţia include un garaj subteran cu 200 de locuri de parcare,40 de loje a câte 12 locuri, săli de conferinţe şi restaurante.Capacitatea este de 55.600 de spectatori, din care 20.000 la tribuna I şi 364 pentru presă, cu pupitre individuale.De asemenea stadionul are 94 de căi de acces, ceea ce permite ca evacuarea spectatorilor să se poată realiza în 20 de minute. Arena mai este dotată şi cu un cub video, situat deasupra centrului terenului, echipat cu 4 ecrane de 30 m² fiecare.

Ziua de joi ne arată ce s-a întâmplat în 7 septembrie… În 1533, s-a născut Elisabeta I (supranumită „The Virgin Queen”), regină a Angliei şi a Irlandei (1558-1603), ultimul suveran din dinastia Tudor. A sprijinit artele şi literatura, cel mai de seamă reprezentant al culturii din acea epocă fiind W. Shakespeare (d.24.03.1603).În 1739, se încheie Tratatul de pace de la Belgrad dintre Austria şi Imperiul Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman (1736-1739) Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Ţării Româneşti. În 1812, a avut loc bătălia de la Borodino (localitate în Rusia, la 110 km vest de Moscova), între armatele ruse, conduse de Kutuzov, şi cele franceze, urmată de intrarea lui Napoleon I în Moscova, la 14 septembrie acelaşi an; bătălia de la Borodino a reprezentat una dintre operaţiunile importante din cadrul campaniei lui Napoelon I Bonaparte împotriva Rusiei, începută în luna iunie acelaşi an. Bătălia este considerată cea mai sângeroasă din istoria războaielor napoleonieneBătălia, deşi a fost o victorie tactică şi strategică franceză incontestabilă, nu a reprezentat triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge pe Țarul Alexandru I să încheie pacea. Ca urmare a bătăliei, trupele franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei, Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună şi jumătate, în aşteptarea tratativelor de pace. Acestea din urmă nu se vor materializa şi, odată cu venirea iernii, francezii sunt nevoiţi să se retragă, cu pierderi uriaşe cauzate de crunta iarnă rusească.În 1844, s-a născut Émile André Lecomte de Nouy, arhitect, membru corespondent strain al Academiei Române; a alcatuit planurile de restaurare a unor monumente românesti: bisericile Trei Ierarhi şi Sf. Nicolae Domnesc din Iaşi, biserica Sf. Dumitru din Craiova şi Mănăstirea Curtea de Argeş (d. 11.11.1914). În 1857, 7/19, încep alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti, câştigate de unionişti (convocate prin hotărârea Congresului de pace de la Paris, 1856). La 7/19.VII.1857 au început alegerile pentru Adunarea ad-hoc în Moldova, falsificate de ultraconservatorul Nicolae Conachi-Vogoride, ostil unirii Moldovei cu Ţara Românească; la 24 iulie/5 august Franţa, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei decid ruperea legăturilor cu Poarta Otomană, care refuzase să anuleze alegerile falsificate din Moldova; ca urmare a întrevederii dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria (din 25 iulie/6 august), se ajunge la o soluţie de compromis: Marea Britanie acceptă anularea alegerilor (falsificate) din Moldova, iar Franţa se mulţumeşte cu o unire parţială, Ţara Românească şi Moldova urmând să aibă instituţii similare, renunţând însă la proiectul privind unirea Principatelor sub un principe străin; aceste hotărâri marchează, pe plan diplomatic, un moment important în realizarea statului român. În 1867, a murit arhiepiscopul Alexandru Şterca-Şuluţiu, primul mitropolit greco-catolic („unit”) din Transilvania (din 1853/1855) (n. 1794). În 1870, a fost inaugurată gara din Cluj-Napoca pe linia de cale ferată Oradea-Cluj- Braşov, construită între 1867-1873.În 1897, s-a născut Alexandru Rally, poet şi traducător (din poezia franceză); a elaborat şi o importantă bibliografie franco-română („Les oeuvres français des auteurs roumains” şi „Les oeuvres français relatives à la Roumanie”), operă neterminată, scrisă în colaborare cu soţia sa, Getta Elena Rally (m. 1986).În 1910, Marie Curie a izolat prima mostră pură de radium.În 1914, s-a născut James Alfred Van Allen, fizician american. Pe baza informaţilor transmise de sateliţii Explorer 2 şi 4, a descoperit, în 1958, centurile de radiaţii care îi poartă numele (d.2000). În 1915, 7/21, a murit Ioan (Micu) Moldovanu, teolog, istoric, folclorist şi filolog; autoritate a Bisericii Greco-Catolice, a desfăşurat o intensă activitate politică şi culturală pentru emanciparea românilor transilvăneni; membru fondator al Partidului Naţional Român din Transilvania (1869); membru fondator al societăţii ASTRA (1861); membru titular al Academiei Române din 1894 (n. 1833).În 1927, s-a născut Ion Pacea, pictor român, membru de onoare al Academiei Române. Ion Pacea (n. Salonic, Grecia; d. 13 august 1999; Bucureşti, România) a fost un pictor român, membru de onoare al Academiei Române.A studiat la Academia liberă „Guguianu” şi la Institutul „Nicolae Grigorescu” cu Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi şi Alexandru Ciucurencu, absolvindu-l în 1950. A debutat la Salonul oficial din Bucureşti, în 1947. Lucrările sale au fost prezentate în expoziţii personale (1956, 1957, 1969, 1973, 1975, 1980), la saloanele oficiale precum şi în cadrul unor selecţii de artă românească la Ankara, Le Havre, Berlin, Praga, Dresda, Moscova, Munchen, Sofia etc. A fost distins cu premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), cu Premiul pentru pictură (1965) şi Marele Premiu al UAP (1967). În anii ’50-’60 a rezistat stilului realismului socialist, dezvoltând un stil propriu. Lucrarile sale realizate în ulei sau guaşă acoperă o gamă largă a temelor plasticii tradiţionale (peisaj, natura statică, compoziţie), cât şi în zona picturii abstracte. Domeniul său de maxim interes a fost natura statică. Ocazional, a interpretat roluri în câteva filme româneşti, cel mai cunoscut fiind cel al lui Ioanide din filmul Bietul Ioanide al regizorului Dan Piţa (1979).În 1931, Nicolae Titulescu a fost reales în funcţia de preşedinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societăţii Naţiunilor; a fost un caz unic în istoria Ligii Naţiunilor, când un fost preşedinte al Ligii a fost reales pentru o noua sesiune.În 1940, se semnează Tratatul de frontieră dintre România şi Bulgaria, prin care partea de sud a Dobrogei („Cadrilaterul”, adică judeţele Durostor şi Caliacra) intra în componenţa Bulgariei. În 1944, Şeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, şi-a înaintat demisia în semn de protest faţă de modul în care era tratată armata română şi faţă de intrarea acesteia sub ordinele înaltului Comandament Sovietic, la 6/7 septembrie 1944, ora 0.00. Cererea i-a fost respinsă, trebuind să accepte colaborarea cu Armata Roşie. La 12 septembrie 1944, a doua oară, îşi dă demisia şi îşi exprimă refuzul de a accepta „ciuntirea şi destrămarea oştirii”. În 1949, este proclamată Republica Federală Germania (cu capitala la Bonn), în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 12 septembrie Adunarea Federală alege primul preşedinte federal, Theodor Heuss (1884-1963), liderul Partidului Liber Democrat (reales în 1954); la 15 septembrie este ales primul cancelar federal, Konrad Adenauer (1876-1976), reales de trei ori (în 1953, 1957 şi 1961). La 7 octombrie 1949 va fi proclamată, în zona de ocupaţie sovietică, şi Republica Democrată Germană (cu capitala la Berlin). Data de 3 octombrie 1990 reprezintă ziua reunificării celor două state germane (RDG şi RFG), Berlinul redevenind capitala Republicii Federale Germania. În 1994, a murit James Clavel, scriitor american de origine australiană, autor al celebrului roman „Shogun” (n.10.10.1924). În 2008, a murit Ilarion Ciobanu, actor (n.28.10.1931).
Ziua de vineri ne semnalează ce s-a întâmplat într-o zi de 8 septembrie…Etse ziua în care se prăznuiește „Naşterea Maicii Domnului”. Totodată, este și „Ziua petrolistului”; sărbătorită, din 1990, la iniţiativa Federaţiei Sindicatelor Libere şi Independente „Petrom”; se desfăşoară sub patronajul Sfintei Maria, aleasă drept protectoare a petroliştilor. În 260 î.Hr., apare prima atestare istoriografică a oraşului Tomis (azi Constanţa). În 1157, s-a născut Richard I (supranumit Inimă de Leu), rege al Angliei între anii 1189 şi 1199; a avut înclinaţii mai mult spre aventură decât spre politică, deşi era apreciat ca un foarte bun strateg; a participat, alături de împăratul Frederic I Barbarosa şi de regele francez Filip al II-lea August, la cea de-a treia Cruciadă (1189-1192) (m. 1199).În 1495, a început domnia lui Radu cel Mare în Ţara Românească (1495-1508); în timpul domniei lui a fost introdus tiparul în Ţara Românească şi a fost tipărită prima carte, „Liturghierul” lui Macarie, în limba slavonă.În 1636, este fondată Universitatea Harvard. Universitatea Harvard (Harvard University) este o universitate privată, aflată în oraşul Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite. A fost întemeiată la 8 septembrie 1636, prin votul Înaltei Curţi a coloniei britanice din golful Massachusetts, Province of Massachusetts Bay, fiind cea mai veche universitate din Statele Unite. Instituţia a fost denumită Colegiul Harvard pe 13 martie 1639, după cel care a investit cei mai mulţi bani în universitate, un tânăr preot numit John Harvard. Absolvent al Colegiului Emmanuel, din Cambridge, John Harvard a lăsat prin testament câteva sute de cărţi care să formeze baza de carte a bibliotecii universităţii şi câteva sute de lire sterline.La Harvard, la 5 iunie 1947, secretarul de stat George Marshall a rostit discursul despre Programul pentru redresarea economică a Europei (European Recovery Program (ERP)) cunoscut sub numele de „Planul Marshall”.75 de laureaţi ai Premiului Nobel sunt asociaţi, într-un fel sau altul, cu această universitate. Din 1974, 19 câştigători ai Premiului Nobel şi 15 laureaţi ai premiului Pulitzer au fost cadre didactice la celebra universitate. În prezent, Universitatea Harvard are un buget mai mare decât orice altă instituţie de învăţământ din lume. Una dintre instituţiile cele mai importante ale Universităţii Harvard este Centrul de Astrofizică Smithsonian şi baza de date Astrophysics Data System, care stochează сele mai importante date astronomice din lume.În 1825, s-a născut lingvistul Alexandru Cihac; de numele său se leagă punerea bazelor etimologiei româneşti, fiind autorul primului dicţionar etimologic ştiinţific al limbii române (1870-1879); membru de onoare al Societăţii Academice Române (m. 1887, la Mainz/Germania).În 1841, s-a născut Antonin Dvorák, compozitor ceh, împreuna cu Bedrich Smetana, a pus bazele şcolii muzicale naţionale cehe. În anul 2004, UNESCO a înscris în calendarul cultural comemorarea a 100 de ani de la moartea compozitorului (d. 01.05.1904).În 1867, a avut loc, la Bucureşti, prima competiţie naţională de „dare la semn” (de tir), dotată cu trofeul „Colanul de argint”, trofeu oferit de regele Carol I al României. Concursurile de tir au avut loc anual până în anul 1874 (8/20). În 1878, prin lege, au fost stabilite rangurile diplomatice ale reprezentanţilor români în străinatate. S-au fixat trei clase: trimişi extraordinari şi miniştri plenipotentiari, ministri rezidenti, însarcinati cu afaceri (8/20). În 1880, a fost înfiinţată Marea Lojă Naţională a României, ca federaţie a lojilor româneşti; după 1948, activitatea francmasoneriei a fost interzisă în România (8/20). În 1884, s-a născut, la Câmpulung Muscel, George Ulieru (m.1943), medic şi scriitor român. Autor al jurnalului Din carnetul unui medic de plasă (publicat postum, în 1948, de acad. Al. Rosetti), rodul unei activităţi de peste un sfert de veac (1915-1938) pusă în slujba sănătăţii celor mulţi şi umili. Ca medic, a publicat o serie de broşuri cu subiecte de ştiinţă popularizată şi educaţie sanitară. În 1905, s-a născut actriţa Victoria Mierlescu (m. 1992). Victoria Mierlescu a fost primul actor invitat la microfonul Radiodifuziunii Române; la 4.XI.1928 (la doar câteva zile de la emisia inaugurală a Radioului românesc) actriţa a susţinut un recital de poezie. În 1907, a murit Iosif Vulcan, gazetar şi scriitor român, director fondator al revistei „Familia”. În această revistă, şi-a făcut debutul literar Mihai Eminescu (n.19.03.1841). În 1925, s-a născut actorul britanic de film Peter Sellers (m. 1980). Celebru prin compoziţia rolului Inspectorul Clouseau şi prin seria filmelor „Pantera Roz”; în 1976, a fost numit actorul anului (d.24.07.1980).În 1954, americanul Jonas Edward a realizat primul vaccin împotriva poliomielitei; la 12 aprilie 1955, vaccinul a început să fie comercializat pe piaţa americană. În 1958, scriitorul și poetul Vasile Voiculescu a fost arestat și condamnat la cinci ani de temniță grea, fiind acuzat că, în perioada celui de-al doilea război mondial, a elogiat, în scrierile sale, războiul antisovietic, iar după 23 august 1944, a scris poezii „cu caracter mistic şi duşmanos”.În 1966, este difuzat primul episod al serialului „Star Trek” .Star Trek este un univers imaginar de factură science fiction creat de Gene Roddenberry la mijlocul anilor ’60, care a devenit cunoscut şi îndrăgit de toată lumea mai ales datorită celor şase serii de seriale şi altor 10 filme artistice produse de studiourile de televiziune americane începând cu anul 1966. În1994, are loc, la Berlin, ceremonia plecării trupelor aliate (americane, britanice şi franceze) prezente în Berlinul de Vest după anul 1945. Ceremonia a avut loc în prezenţa preşedintelui Franţei, François Mitterrand, a premierului britanic, John Major, a secretarului de stat american, Warren Christopher şi a cancelarului german, Helmut Kohl.

Ziua de sâmbătă ne arată ce s-a întâmplat în 9 septembrie…În 214, s-a născut Aurelian, împărat roman (270-275). Lucius Domitius Aurelianus (d. 275), cunoscut drept Aurelian, a fost un împărat roman (270–275).Născut în Moesia la Sirmium, Aurelian parcurge întreaga carieră, de la soldat la comandant al cavaleriei sub Claudius II. Proclamat împărat la Sirmium de legiunile de la Dunăre (270), Aurelian îsi consolidează puterea după sinuciderea lui Quintillus, fratele lui Claudius II, fiind recunoscut împărat de către senat.Prin decizia de retragere din Dacia si prin victoriile repurtate asupra iutungilor, sarmatilor, carpilor si gotilor, Aurelian consolidează frontiera Imperiului pe Dunărea de Jos, iar prin respingerea vandalilor – pe Dunărea Mijlocie (Regiunea panonică, 270-271). Începe înconjurarea Romei cu fortificatii puternice –zidul lui Aurelian, încheiat în vremea împăratului Probus.Data fiind lungimea considerabilă a granitei nordice imperiale (de la Atlantic până în Orientul Mijlociu) pe care se exercitau presiunile populatiilor migratoare barbare (în general) si a dacilor liberi în zona carpatică, Aurelian a dispus retragerea armatei si a administraţiei romane din Dacia în anul 271, în vederea consolidării frontierei balcanice pe linia Dunării de Jos. În 274 este lichidată si secesiunea Regatului galic; Aurelian restaurează astfel unitatea statului roman, primind titlu de restitutor orbis.În 1569, a murit pictorul Pieter Bruegel cel Bătrân.Pieter Bruegel cel Bătrân (n. cca. 1525, Kempen – d. Bruxelles), numit si Bruegel al tăranilor, este cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea. În 1585, s-a născut cardinalul Richelieu (Armand Jean du Plesis), prelat şi om politic francez; ca prim-ministru (1624-1642) în timpul domniei lui Ludovic al XIII-lea a fost conducătorul de fapt al Franţei (m. 1642).În 1804, un violent incendiu pustieşte Bucureştiul. Curtea domnească şi o bună parte a oraşului cad pradă flăcărilor. În 1853, s-a născut, la Paris, Pierre Marie (m.1940), medic francez. Membru de onoare al Academiei Române (1912). A descoperit o serie de sindroame care-i poartă numele: osteoartropatia hipertrofică generalizată (sindromul lui Marie-Bamberg), amiotrofia Charcot-Marie etc. Împreună cu savantul român Gh. Marinescu, a descris acromegalia. În 1861, s-a născut actriţa Agatha Bârsescu (m. 1939). Unele surse dau ca an al naşterii 1857 sau 1859. A urmat conservatorul de la Bucuresti si apoi la Viena. A jucat ca primă tragediană la Burgtheater din Viena, apoi pe scenele multor teatre din Europa si din America. Și-a valorificat însusirile de tragediană interpretându-si rolurile cu patos romantic. Printre creaţiile sale se numără rolurile titulare din „Medeea” şi „Sapho”, ambele de Franz Grillparzer, „Antigona” de Sofocle, „Maria Stuart” de Friedrich von Schiller, regina din Ruy Blas de Victor Hugo, etc. Spre sfârsitul vieţii a fost profesoară la Conservatorul din Iasi.Este înmormântată în Cimitirul Eternitatea din Iaşi. Pe placa sa funerară a fost gravată următoarea inscripţie: Aici odihneşte geniala tragediană, Agata Bârsescu, Gloria neamului românesc care a ilustrat teatru până la desăvârşire în ţară şi străinătate. În 1885, 9/21, s-a născut matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara şi Bucureşti; primul profesor român de mecanică raţională; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; membru al Academiei Române (m. 1970).În 1896, a murit Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (n. 1814). În 1899, s-a născut Brassaï, artist fotograf francez. Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász jr. (n.Braşov – d.8 iulie1984, Èze, Alpes Maritimes) a fost un artist fotograf, pictor, sculptor, cineast şi publicist francez de origine maghiară transilvăneană. A eternizat în opera sa viaţa de noapte a Parisului din anii 1930 şi a fost supranumit de prietenul său, scriitorul Henry Miller, „ochii Parisului”.Ca unul care s-a considerat toată viaţa „transilvănean”, artistul a adoptat începând din anul 1931 numele de Brassaï, ceea ce în maghiară înseamnă „braşovean” (brassói, brassai).În 1933 i-a apărut primul album, „Parisul, noaptea”, însoţit de un text de Paul Morand, care i-a adus un mare succes, mai ales în mediul artistic. O parte din fotografii le-a consacrat înaltei societăţi şi celebrităţilor epocii, de pildă unor celebrităţi intelectuale, de teatru şi operă. A creat portrete devenite clasice ale lui Salvador Dali, Pablo Picasso, Henri Matisse şi Alberto Giacometti, ale lui Jean Genet, Henri Michaux, Jean Paul Sartre şi Simone de Beauvoir. În 1912, s-a născut Horia Stamatu, poet şi eseist; în 1941 pleacă în Germania, unde este internat în lagărul de la Buchenwald (1942-1944); din 1945 se stabileşte la Freiburg; între anii 1948 şi 1951 trăieşte la Paris, fiind unul dintre fondatorii Institutului Român de Cercetări de pe lângă Sorbona (alături de Eugen Ionesco, Emil Cioran, Mircea Eliade ş.a.); în perioada 1951-1961 se stabileşte în Spania, apoi se va întoarce la Freiburg, unde va muri (m. 1989).În 1940, au loc asasinatele horthyste din comuna Treznea, judetul Sălaj. Au fost ucişi sau răniţi 263 de români; drama populației româneşti din Transilvania de Nord-Est a continuat şi în celelalte zile, în perioada 1 septembrie 1940 – 1 septembrie 1942, fiind asasinaţi 991 de români (în comuna Ip au fost asasinaţi, în noaptea de 13-14 septembrie 156 de români).În 1966, a murit matematicianul Octav Mayer; contribuţii în domeniul geometriei (principalul creator al geometriei diferenţiale centroafine); primul doctor în matematică pură din România (1920); membru al Academiei Române (n. 1895). În 1975, lansarea sondei spaţiale americane Viking 2. Programul Viking al NASA a fost format din 2 sonde spaţiale trimise în 1975 către planeta Marte, Viking 1 si Viking 2. În 1976, a murit Mao Zedong (Mao Tzedun), om politic chinez; unul dintre întemeietorii Partidului Comunist Chinez (1921) şi lider al acestuia între anii 1935 şi 1976; preşedinte al Republicii Populare Chineze (1949-1976); a lansat, între anii 1966 şi 1969, „marea revoluţie culturală”, o linie politică dură (voluntarism extrem, cult al personalităţii pronunţat) (n. 1893). În1977, s-a născut fosta gimnastă de talie mondială Gina Gogean, retrasă în prezent din activitatea competiţională, laureată cu medalii de argint şi de bronz la Jocurile Olimpice da la Barcelona 1992 şi Atlanta 1996.În 1991, a murit Henri H. Stahl, sociolog, jurist şi istoric; începând cu anul 1925 s-a implicat activ în acţiunile de cercetări monografice iniţiate de Dimitrie Gusti, luând parte, până în 1955, la toate campaniile monografice de studiere a satelor româneşti; fiind unul dintre colaboratorii apropiaţi ai acestuia (alături de Victor Ion Popa, Mihai Pop şi Gheorghe Focşa), Stahl l-a sprijinit pe profesorul Gusti în eforturile de a înfiinţa Muzeul Satului din Bucureşti (1936); membru corespondent (1974) şi membru titular (1990) al Academiei Române (n. 1901).În 2004, a fost lansată prima rachetă ecologică, un vehicul construit de 12 specialişti români, pentru competiţia internaţională lansată de Fundaţia Americană „X-Prize” din St. Louis. Denumită „Demonstrator 2B”, racheta foloseşte drept combustibil apă şi oxigen, fiind considerată ecologică în proporţie de 100%. Acest prim zbor a durat 42 de secunde
Ultima zi din săptămână ne arată ce s-a întâmplat în 10 septembrie…Această zi este „Ziua Mondială de Prevenire a Suicidului”, promovată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. O statistică, realizată în anul 2011, releva faptul că nu mai puţin de un milion de oameni se sinucid în fiecare an la nivel global, ceea ce înseamnă că, la fiecare 40 de secunde, un individ îşi pune capăt zilelor. Rata sinuciderilor a crescut în ultimii 50 de ani cu 60%, la nivel mondial, astfel încât suicidul a intrat în atenţia autorităţilor şi a ajuns să fie considerat o problemă de sănătate publică. În 1635, a murit George Buitul, iezuit transilvănean, autorul primei cărti tipărite în limba română cu caractere latine. George Buitul (n. cca. 1589, Caransebeș – d. Caransebeş) a fost un iezuit român din secolul al XVII-lea, profesor la Alba Iulia, apoi rector al misiunii iezuite din Caransebeş. În 1636, cu sprijinul lui Acatiu Barcsay, a fost publicată postum prima traducere a catehismului lui Petrus Canisius în limba română, traducere realizată de Buitul. În 1709, s-a născut Antioh Cantemir, scriitor şi diplomat rus de origine română, fiul cel mic al domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir; primul poet modern rus, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (m. 1744). În 1872, a murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor (Ţara moţilor) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii (n. 1824). În 1919, Puterile Aliate semnează, la Saint-Germain-en-Laye (Franţa), Tratatul de pace cu Austria; prin acest tratat se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România.În 1923, a avut loc primul zbor de noapte internaţional din lume, pe ruta Belgrad-Bucureşti, efectuat de un avion al Companiei Franco-Române de navigaţie aeriană.În 1930, Nicolae Titulescu, ministru de Externe al României, este ales preşedinte al celei de-a XI-a sesiuni ordinare a Adunării Societăţii Naţiunilor.În 1946, Comisia pentru România a Conferinţei de Pace de la Paris adoptă propunerea delegatului britanic ca în tratatul de pace cu ţara noastră să se asigure, în mod expres, proprietatea şi drepturile evreilor.În 1960, la Jocurile Olimpice de la Roma, Iolanda Balaş, supranumită de gazde „la grande bionda”, a sărit 1,85 metri şi a câştigat medalia olimpică de aur la o diferenţă de 14 cm faţă de următoarea clasată. În total România a obţinut 10 medalii (3 aur, 1 argint, 6 bronz).În 1964, s-a născut cantautorul Cristian Paţurcă. Cristian Paţurcă (d. 18 ianuarie 2011, Bucureşti) a fost un cântăreţ, compozitor, revoluţionar şi prodemocrat român. Este autorul „Imnului Golanilor” precum şi al altor piese cântate la Manifestaţiile din Piaţa Universităţii, în perioada aprilie – iunie 1990. În 1979, a murit Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe.Ionel Băjescu-Oardă (n.7 ianuarie 1889, Bucureşti –d. Bucureşti) a fost un compozitor, scriitor, actor în trupele lirico-dramatice din diferite oraşe ale ţării, cântăreţ român. A fost iniţiatorul romanţei autohtone, lansând în 1905 celebra romanţă „Flori de nufăr”. A imprimat discuri de muzică uşoară şi cuplete la diferite case de discuri.În 1989, în urma coliziunii cu un convoi bulgăresc de barje, nava „Mogoşoaia” se scufundă în apropiere de Galaţi. Catastrofa s-a soldat cu 239 victime. În 1996, Adunarea Generală a ONU adoptă Tratatul privind interzicerea totală a experienţelor nucleare. În 2008, la CERN a fost pus în funcţiune Large Hadron Collider. Large Hadron Collider (engleză pentru „Mare Accelerator de Hadroni”; pe scurt LHC) este un accelerator de particule, construit la Centrul European de Cercetări Nucleare CERN, între Munţii Alpi şi Munţii Jura, lângă Geneva.
Pentru azi, am terminat cu retrospectiva calendaristică de săptămâna aceasta. Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră,
Nicolae Uszkai
Surse foto:
https://www.freepik.com/premium-photo/wooden-wheel-from-cart-decorative-wheels-decorating-lawns-exteriors-rustic-interiors-round-homemade-wheel-against-wall-retro-vintage-style-life-countryside_24573175.htm
Jurnal FM 