Sâmbătă, 29 octombrie 2022, polițiștii brașoveni au desfășurat o acțiune în municipiul Brașov, pentru identificarea și sancționarea persoanelor care practică cerșetoria, precum și pentru depistarea șoferilor care ocupă, ilegal, locurile destinate persoanelor cu dizabilități
#Postat de Carmen Vintu on octombrie 30, 2022
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au continuat și în acest sfârșit de săptămână activitățile specifice, desfășurând atât activități de informare cu privire la necesitatea respectării normelor de conviețuire socială, cât și de prevenire și combatere a fapteleor antisociale.
Sâmbătă, 29 octombrie 2022, în intervalele orare 11,00 – 13.00, respectiv 15.00 – 17.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție și Biroul Rutier, au organizat și desfășurat o acțiune pe raza municipiului Brașov, ce a avut ca scop identificarea și aplicarea măsurilor legale împotriva persoanelor care practică cerșetoria, precum și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule, care parchează, fără drept, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități.
Activitățile au fost desfășurate în două etape, acționându-se în zona centrelor comerciale și pe principalele artere din municipiul Brașov, fiind instituite filtre rutiere pentru verificarea respectării de către conducătorii auto a prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii brașoveni au legitimat 68 de persoane și au verificat 46 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.500 lei. Dintre acestea 18 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice și 7 sancțiuni contravenționale pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Sursa: I.P.J. Brașov/30 octombrie 2022