Să facem o dramaturgească/ Showcase TEEN DRAMA LAB
#Postat de Florin Craciun on octombrie 14, 2024
Asociația IARS Interdisciplinary Artist Ran Space, în cadrul proiectului TEEN DRAMA LAB, a organizat trei spectacole lectură, ce s-au desfășurat în orașele Bacău și București, în lunile septembrie și octombrie. Acestea s-au bucurat de un public larg și divers, textele participanților/ participantelor ajungând astfel la spectatori de toate vârstele.
Am avut ocazia să văd mai îndeaproape o lume pe care o văzusem doar din punctul de vedere al spectatorului. Am învățat cum se pune în scenă o piesă de la zero. Sunt foarte recunoscătoare pentru această oportunitate. – Oanea Eliza Maria, 18 ani, participantă TEEN DRAMA LAB.
Textele prezente în spectacolul Să facem o dramaturgească. Showcase Teen Drama Lab, au fost publicate pe Liter.net, unde vor fi disponibile pentru publicul larg accesând website-ul lor, în arhiva Teen Drama Lab 2024.
Vă încurajăm să le citiți și să susțineți tinerii scriitori/ tinerele scriitoare cu o recenzie la finalul fiecărei rubrici.
Cele două spectacole de la Bacău, desfășurate la Teatrul Municipal Bacovia, pe 10 & 11 septembrie 2024 s-au jucat cu casa închisă! Atât echipa artistică, cât și participanții proiectului au simțit emoția publicului până la ultimele aplauze.
Ambele seri s-au încheiat cu sesiuni de Q&A, prin care publicul a putut face un pas în culisele spectacolului, unde procesul creativ a fost detaliat dintr-o perspectivă actoricească, dar și dintr-o perspectivă dramaturgică. Ne-am bucurat de prezența unui public larg, din care au făcut parte și profesori ai liceelor partenere.
Pe data de 1 octombrie, textele au călătorit și la București. Găzduiți de Centrul de Teatru Educațional Replika, Să facem o dramaturgească, s-a bucurat și de această dată de un public numeros.
Forma spectacolului a fost dezvoltată mai departe printr-o componentă de muzică live, ce a intensificat întreaga atmosferă.
Pentru mai multe detalii, accesați paginile noastre de social media AICI.
Parteneri: I.D. Fest, Teatrul Municipal Bacovia, Centrul de Teatru Educational Replika Bucuresti, Colegiul National Gheorghe Vrânceanu Bacau, Colegiul National Ferdinand I Bacau, LiterNet.ro, Jurnal FM.
Proiect co-finanțat de AFCN. Acesta nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. (Comunicat Asociația IARS Interdisciplinary Artist Ran Space)