Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 5 iulie…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on iulie 5, 2021

S-a întâmplat în 5 iulie…

– 328: Inaugurarea oficială a podului de la Celei (Sucidava), construit peste Dunăre, de către arhitectul Theophilus Patricius. Sucidava, vechea capitală a tribului dacic al sucilor, este situată în vatra oraşului Corabia (judeţul Olt), pe teritoriul fostului sat Celeiu. Pe terasa superioară a Dunării se văd încă zidurile de apărare cu opt turnuri complet dezvelite ale oraşului roman târziu Sucidava (secolele IV-VI), care, împreună cu cartierul actual, acoperă o parte a oraşului roman din secolele II-III, mai puţin cunoscut. Au mai fost identificate băile romane (thermae), o bazilică paleocreştină (secolele V-VI) şi străzi pavate.Cetatea se remarcă prin „fântâna secretă”, o capodoperă inginerească, menită să aprovizioneze cu apă aşezarea în timpul asediilor. Tot aici se găseşte piciorul unui pod roman construit peste Dunăre în timpul lui Constantin cel Mare. Inaugurat în 328, avea o lungime de peste 2 400 de metri, fiind considerat unul dintre cele mai lungi poduri ale antichităţii. Din păcate,podul lui Constantin cel Mare, menţionat şi de Dimitrie Cantemir în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”, a avut o existenţă scurtă. Din pod – impresionantă construcţie din piatră, lemn şi mortar, cu lungimea de peste 2 kilometri – n-a mai rămas azi decât o fărâmă, arătată vizitatorilor sub numele de „piciorul podului”.

– 1484, 5-14: În timpul campaniei sultanului Baiazid al II-lea în Moldova (iunie – august 1484), turcii cuceresc Cetatea Chilia Nouă (ridicată de Ştefan cel Mare în 1479); după opt zile cetatea este cucerită de invadatori (la 14 iulie) şi devine raia turcească.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/rojnik-rozet%c4%83-suculent-gradina-5357623/

– 1687: Este publicată lucrarea lui Isaac Newton, Philosophiae Naturalis Principia Mathematica. Philosophiae Naturalis Principia Mathematica („Principiile matematice ale filozofiei naturale”), adesea numită doar Principia ori Principia Mathematica, este lucrarea în trei volume a lui Isaac Newton publicată în 5 iulie 1687. Conţine formularea legilor de mişcare a corpurilor (cunoscute frecvent şi ca Legile lui Newton) ce constituie fundamentul mecanicii clasice, precum şi Legea atracţiei universale. Tot în Principia, Newton explică atât matematic cât şi fizic legile mişcărilor planetare, cunoscute sub numele de Legile lui Kepler, pentru că au fost deduse empiric de către Johannes Kepler pe baza observaţiilor astronomice personale ale acestuia.

Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-5-iulie/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *