S-a întâmplat la 3 ianuarie…
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 3, 2022
S-a întâmplat în 3 ianuarie…
– 106, î.Hr.: S-a născut Marcus Tullius Cicero, om politic, orator, filosof şi scriitor roman (m. 43, î.Hr)
– 1472: Printr-un privilegiu comercial acordat negustorilor braşoveni de domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, aceştia primeau libertate comercială deplină şi le era garantată securitatea activităţii lor pe teritoriul ţării (documentul era un semn pregătitor al reconcilierii domnului moldovean cu Matia I Corvin, regele Ungariei).
– 1719: S-a născut Francisco José Freire, istoric şi filolog portughez (m. 1773).

S-a întâmplat în 3 ianuarie…
Sursa foto: https://pixabay.com/da/photos/roser-blomster-vinter-frost-frosne-3954128/
– 1749: Apărea, la Copenhaga, publicaţia „Berlingska Tidende” (Berling’s Times), cel mai vechi ziar danez care apare şi astăzi, şi unul dintre cele mai vechi din lume, conform World Association of Newspapers
– 1785: A murit compozitorul italian Baldassare Galuppi (n. 1706)
–1795: A murit ceramistul englez Josiah Wedgwood, inovator al tehnicii industriale a ceramicii de artă (n. 1730)
– 1829: S-a născut profesorul şi filologul german Konrad Duden (m. 1911)
– 1853: Apare primul număr al „Telegrafului român”, gazetă bisăptămânală de informare socială și culturală care a apărut la Sibiu. În urma apariției Tribunei la Sibiu, Telegraful român se transformă într-o gazetă de știri administrative și de cultură ecleziastică, după 1900, la inițiativa lui Andrei Șaguna.
– 1875: A murit lexicograful francez Pierre Larousse; a înfiinţat, la Paris, în 1852, împreună cu Augustin Boyer, Casa de editură care-i poartă numele, specializată în lucrări enciclopedice; opera sa majoră a fost „Grand Dictionnaire Universel du XIX-e Siècle” (în 15 volume), editat între anii 1866 şi 1876 (n. 1817).
– 1877: Avea loc semnarea unei Convenţii secrete ruso-austro-ungare, la Budapesta, prin care Rusia consimţea anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austro-Ungaria, în schimbul acceptării de către aceasta a încorporării celor trei judeţe din sudul Basarabiei (Bolgrad, Cahul şi Ismail) la Rusia. Cele trei judeţe fuseseră retrocedate Moldovei prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856 (3/15)
– 1886: S-a născut Ion Grămadă (n. Zaharești, Stroiești, Suceava– d. 27 august 1917, Cireșoaia). scriitor, istoric și publicist bucovinean, erou al primului război mondial.
– 1894: S-a născut Sarina Cassvan; prozatoare (a scris multă literatură pentru copii, iar „30 de zile în studio” este unul dintre primele volume de reportaje româneşti), autoare de piese de teatru şi traducătoare (în 1931 a tradus antologia „Contes roumains d’écrivain contemporains”; autoare a numeroase traduceri din literatura universală); soţia scriitorului Ion Pas (m. 1978)
Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu
Jurnal FM 