Current track

Title

Artist


S-a întâmplat în 18 iulie…
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on iulie 18, 2021

– „Ziua Mandela” (Mandela Day) este marcată din 2010, anual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, în ziua de naştere a omului politic sud-african Nelson Mandela (18.VII.1918); ONU a lansat un apel mondial ca, în această zi, fiecare să consacre 67 de minute din timpul propriu pentru a-i ajuta pe alţii, în semn de omagiu faţă de valorile apărate de fostul preşedinte sud-african; cele 67 de minute reprezintă anii consacraţi luptei politice de către Mandela. La 18.VII.1918 s-a născut Nelson Mandela, om politic sud-african, una dintre personalităţile marcante ale secolului XX; a petrecut 27 de ani în închisorile regimului de apartheid; a fost liderul Congresului Naţional African şi primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din aprilie 1994 (până în 1999); s-a retras din viaţa politică în 2004.

– 586 î.Hr.: Ierusalimul este cucerit de Nabucodonosor al II-lea, rege al Babilonului. Au fost distruse Templul, palatul regal şi zidurile de apărare. Mulţi evrei, între care mulţi meseriaşi şi cărturari au fost deportaţi în Babilon.

Sursa foto: https://www.publicdomainpictures.net/ro/view-image.php?image=110599&picture=nelson-mandela-statuie-2

– 387 î.Hr.: Celţii i–au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia.Brennus a fost şeful tribului galic Senones, într-o regiune cunoscutǎ sub numele de Seine-et-Marne, Loiret şi Yonne. Şi-a extins teritoriile ajungând pînǎ în nordul Italiei.În 400 î.Hr. a făcut un drum peste Alpi şi, după ce i-a condus pe Umbrieni, s-a aşezat pe coasta de est a Italiei de la Ariminum la Ancona, şi a fondat oraşul Sena Gallica (Sinigaglia din prezent), care a devenit capitala lor.În 387 î.e.n.,el a condus o armată din Gallia Cisalpina într-un atac asupra Romei.În Bătălia de la Allia, Brennus i-a învins pe romani, şi a intrat în oraş.Senonienii au capturat întregul oraş, cu excepţia Dealului Capitoliului. Văzându-şi devastat oraşul, romanii au încercat sǎ-l mituiascǎ pe Brennus. Romanii au fost de acord să plătească o mie de livre în greutate de aur. Potrivit lui Titus Livius, în timpul unei dispute ce priveau ponderile utilizate pentru a măsura aurul, Brennus si-a aruncat sabia pe cântar şi a rostit faimoasele cuvinte „Vae Victis !”, care se traduce din latina: „Vai de cei învinşi !”.

Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-18-iulie/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *