S-a întâmplat în 13 iunie 1941
de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on iunie 13, 2021
S-a întâmplat în 13 iunie 1941: În noaptea de 12 spre 13 iunie au fost deportaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord în Siberia peste 32.000 locuitori. După alipirea Basarabiei la Uniunea Sovietică, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, au demarat și represiunile asupra băștinașilor care aveau drept scop deznaționalizarea teritoriului rupt de la România.
În perioada 12-13 iunie 1941, istoricii aveau să noteze primul val de deportări organizat de puterea de la Moscova în Basarabia. Atunci, au fost bligați să-și părăsească locuințele cei mai înstăriți basarabeni, intelectualii și cei care ocupaseră posturi înalte pe timpul românilor, considerați a fi „elemente antisovietice”, care au fost duși în Siberia sau Kazahstan.Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească.

Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, la ora 2.30, și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.Urmau să fie ridicate 32 423 de persoane, dintre care 6 250 să fie arestate, iar restul 26 173 de persoane – deportate, inclusiv 5 033 de persoane arestate și alte 14 542 deportate din RSS Moldovenească. De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmaţi şi un lucrător al securităţii (NKVD) bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. „Într-un sfert de oră să fiţi gata!” era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinşi în spaimă de cele întâmplate, neînţelegând unde merg şi de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea şi binevoitorul sau binefăcătorul care a denunţat familia şi, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.
Sursa foto: https://youtu.be/TizeIGWLOSE
Articolul complet aici: https://jurnalspiritual.eu/s-a-intamplat-in-13-iunie-1941/
Jurnal FM 