Current track

Title

Artist


România a trimis în Grecia un alt modul specializat pentru stingerea incendiilor de pădure, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

#Postat de on august 22, 2023

România a trimis în Grecia un alt modul specializat pentru stingerea incendiilor de pădure, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat IGSU, premierul Marcel Ciolacu a convocat, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a aproba trimiterea acestui echipament. 56 de pompieri, cu zece autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi un autocar au început deplasarea de la sediul din Ciolpani, judeţul Ilfov, către Alexandroupolis – Feres, durata misiunii fiind pe o perioadă de 4 până la 10 zile.

Decizia a fost luată la solicitarea Greciei, transmisă prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

România a trimis în Grecia un alt modul specializat pentru stingerea incendiilor de pădure, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

România a trimis în Grecia un alt modul specializat pentru stingerea incendiilor de pădure, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Pe pagina de facebook  a IGSU  a fost postat:

„Romania sprijină Republica Elenă, țară grav afectată de incendii.

România trimite astăzi în Grecia un alt modul specializat de stins incendii de pădure, pentru derularea misiunilor de localizare și stingere a incendiilor care pun în pericol viața comunităților și bunurile acestora.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, 56 de pompieri, cu 10 autospeciale de stingere (8 de 3.000l, 2 de 10.000l), 1 autospecială de primă intervenție și comandă și 1 autocar au început deplasarea, pe cale terestră, de la sediul USISU-Ciolpani, cu destinația Alexandroupolis – Feres. Durata misiunii este pe o perioadă de 4 – 10 zile.
Intenția de sprijin din partea României a fost transmisă, în data de 20.08.2023, către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact.”

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *