Current track

Title

Artist


România a obținut un premiu special la Expo-Sciences Luxembourg, în cadrul celei de-a 35-a ediții a Concursului European pentru Tineri Cercetători

#Postat de on septembrie 16, 2024

România a obținut un premiu special la Expo-Sciences Luxembourg, în cadrul celei de-a 35-a ediții a Concursului European pentru Tineri Cercetători (EUCYS – European Union Contest for Young Scientists), cel mai important târg de știință din Uniunea Europeană. Aproximativ 150 de tineri din 40 de țări au participat la acest eveniment.

Anunțul a fost făcut de Ministrul Educației, Ligia Deca, care a precizat că ”România câștigă premiul special oferit de Expo-Sciences Luxembourg, la cea de-a 35-a ediție a celui mai important târg de știință din Uniunea Europeană. Felicitări tuturor celor ce au reprezentat țara noastră la această competiție la care România a participat pentru primat dată și celor care i-au pregătit!”.

Echipa formată din Tudor Dochia și Alexandru Turculeț a câștigat premiul special pentru lucrarea „Complete Solution for PCB Assembly” (Soluție completă pentru asamblarea plăcilor de circuite imprimate).

România a obținut un premiu special la Expo-Sciences Luxembourg
România a obținut un premiu special la Expo-Sciences Luxembourg

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=502994479332771&set=a.106240092341547&locale=ro_RO

Participarea României la această competiție, la care a fost prezentă pentru prima dată, a fost remarcabilă. Lotul României a inclus:

– Mara Dumbravă (clasa a VII-a, Galați),

– Miruna Babușcă (clasa a XII-a, Galați),

– Tudor Dochia (clasa a XII-a, Suceava),

– Alexandru Turculeț (clasa a XI-a, Suceava),

– Matei-Ioan Hămbășan (clasa a XI-a, Sibiu),

– Andra-Maria Uleșan (clasa a XI-a, Sibiu).

Coordonatorul echipei a fost univ. dr. ing. Laurențiu Dan Milici, de la Universitatea din Suceava, iar observatorul a fost prof. Valeriu Apostol, de la Liceul cu Program Sportiv Galați. Lotul României a fost pregătit între 25-31 august printr-un parteneriat între Ministerul Educației, ISJ Suceava, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și Societatea Științifică Cygnus.

Concomitent, la competiția EU TalentOn, 108 tineri cercetători din 38 de țări, inclusiv România, au participat pentru a rezolva provocări legate de schimbările climatice, prevenția cancerului, protecția oceanelor și apei, orașe inteligente și protecția solului.

Echipa H2FAST, din care a făcut parte Ana Maria Popa de la Universitatea din București, a câștigat primul loc la secțiunea adaptare la schimbările climatice.

Felicitări tuturor participanților și mulțumiri celor care susțin performanța în educație!

Sursa: https://www.facebook.com/deca.ligia/posts/pfbid0eK6dMMRXCXZLMaf3BwX6Q4MiVZohnYaDfvZ3A72Y3kxFsKioeikKjgd8S9H1KaMal?locale=ro_RO


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *