Current track

Title

Artist


Româncă, moartă la Londra. Trupul este abandonat la morgă de câteva luni. Angajații spitalului vor să-i găsească familia

#Postat de on aprilie 24, 2021

Personalul spitalului Chasing Cross din Londra încearcă să-i găsească familia unei românce decedate. Din câte se pare, aceasta a lucrat chiar la spital, iar din nefericire nu se cunoaște decât domiciliul din Marea Britanie, nu și cel din România. Numele ei este Daniela Gheorghe și are aproximativ 40 de ani. 

Un român din Londra a fost rugat de personalul spitalului din cartierul Hammersmith să posteze fotografia Danielei Gheorghe, în speranța că astfel i se va găsi familia, care probabil nu mai știe nimic despre ea.

„Daniela Gheorghe – 40 ani Londra.

Persoana decedată de cateva luni se află la spitalul Charing Cross (Hammersmith) și nimeni nu a reușit sa contacteze familia.
A lucrat la spitalul respectiv, poza preluata de la fostul ei manager. Domiciliu din tara necunoscut, doar adresa de Uk.
Am fost informat daca pot sa ajut de catre personalul spitalului ” scrie românul Constantin Cristian Țuțuianu pe o rețea de socializare, sperând că rudele sau cunoștințele femeii vor afla despre decesul acesteia.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *