Current track

Title

Artist


Riscă închisoarea după ce a furat două biciclete

#Postat de on septembrie 30, 2022

Polițiștii Biroului Investigații Criminale au reținut ieri un bărbat bănuit de săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, mai precis a două biciclete cu un prejudiciu estimat la 13.000 de lei.

Ambele infracțiuni s-au produs în municipiul Sibiu, în perioada 03 – 26 septembrie 2022, iar în urma activităților specifice desfășurate a fost identificat un sibian, în vârstă de 25 de ani, bănuit de săvârșirea acestor fapte.

În cadrul cercetărilor, cele 2 biciclete reclamate ca sustrase au fost recuperate de către polițiștii de la investigații criminale și restituite proprietarilor.

În urma probatoriului administrat și audierii acestuia, la data de 29 septembrie, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest dosar continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Sursa: IPJ Sibiu.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *