Current track

Title

Artist


Rezultate oficiale: Bogdan Loghin, confirmat în fruntea Primăriei Rădăuţi. Liberalii au cele mai multe mandate în Consiliul Local

#Postat de on septembrie 30, 2020

Bogdan Loghin, candidatul Partidului Național Liberal pentru Primăria municipiului Rădăuți, a câștigat fotoliul de primar, depășindu-l cu peste o mie de voturi pe primarul în exercițiu, social-democratul Nistor Tatar. Loghin a primit votul a 3.881 de rădăuțeni, cu 1.035 mai multe voturi decât Tatar, care a fost preferat de numai 2.846 de localnici. Pe pe locul III s-a clasat activistul de mediu Daniel Bodnar, cu 605 voturi.

La Rădăuți, numărul total de alegători prevăzuți în listele electorale din circumscripție a fost 28.878, iar la urne s-au prezentat 9.732, adică o prezență de puțin peste 30 de procente.

În Consiliul Local Rădăuți intră reprezentanții a patru partide: Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul Mișcarea Populară și Partidul Ecologist Român. Cele 9 poziții ale liberalilor sunt ocupate, conform listei de candidați, de Constantin Luchian, Cezar-Ciprian Țarevici, Werner Tiron, Cristina-Nicoleta Nichiforiuc, Silviu-Cătălin Tibeică, Anca-Elena Calenciuc, Marius Nicolae Onica, Florin-Constantin Doroșcan și Paul-Tudor Martinescu.

Cei şapte social-democrați sunt, potrivit listelor de candidaţi, Nistor Tatar, Adi Gheorghiță Jecalo, Cristina Airinei, Ionel Mitrofan, Gheorghe Simota, Florin Preda și Iulian Teodor Vasiloschi. De la PMP, intră în legislativul rădăuţean fostul viceprimar Bogdan Nicolau și Lucian-Mihai Nanu. Lor li se adaugă ex-primarul Aurel Olărean, de pe lista ecologiștilor.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *