Restricții de circulație pe Calea Mărășești din municipiul Bacău (Foto)
#Postat de Florin Craciun on noiembrie 20, 2024
Lucrările la proiectul: „Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de înot – Universitatea „Vasile Alecsandri” impun restricții de circulație pe Calea Mărășești din municipiul Bacău, în zona “Ciupercuțe”.
Astfel, începând de joi seara, 21 spre 22 noiembrie, pe Calea Mărășești în fața Parcului Cancicov, se vor monta despărțitoarele ce vor proteja stâlpii pentru susținerea provizorie a viitoarei pasarele.
Politia rutieră a avizat favorabil măsurile necesare pentru finalizarea proiectului de montare a tablierului ce va traversa Calea Mărășești.
Această procedură implică amplasarea provizorie a 3 stâlpi de metal pe șosea. Avizul este valabil până la 10 martie 2025. Lucrările importante se vor desfășura pe cât posibil în timpul nopții.
Pentru stabilirea priorității de circulație în zona intersecției se vor respecta semafoarele existente, semnalizarea fiind necesară doar pentru gestionara zonelor de circulație.
Pentru relația Adjud – Roman se va circula pe banda de lângă marginea drumului. Semaforul va funcționa ca și în prezent cu verde intermitent.
Pe relația Adjud – Calea Mărășești (spre Centru) se va circula pe banda dinspre axul drumului. Prioritatea în intersectie va fi asigurată de semafoarele existente.
Pe relația Roman – Adjud se va circula pe câte doua benzi, prioritatea fiind asigurată de funcționare semafoarelor existente.
Pe relația Calea Mărășesti (Centru) – Adjud se va circula tot pe doua benzi de circulație. Prioritatea accesului în intersectie se va face concomitent cu sensul dinspre Adjud spre centru, conform semnalizării semafoarelor existente.