Current track

Title

Artist


Restricții de circulație în zona Stadionului Municipal Sibiu

#Postat de on mai 15, 2024

Restricții necesare pentru desfășurarea finalei Cupei României la fotbal pe Stadionul Municipal Sibiu! Meciul se va juca între echipele CS Corvinul Hunedoara și ASC Oțelul Galați, miercuri, 15 mai, de la ora 20:30, pe Stadionul Municipal Sibiu. Având în vedere că este un meci important la care sunt așteptați mii de suporteri, Comisia de sistematizare a circulației a avizat o serie de măsuri pentru buna desfășurare a evenimentului.

Astfel, circulația se va închide:

➡ pe sectorul de drum al străzii Școala de Înot dintre str. Rennes și Hotel Parc, în intervalul 18.00-20.30

➡ pe str. Octavian Goga, pe tronsonul dintre sensul giratoriu cu N. Olahus și str. Dimitrie Anghel, de la ora 18.00, până la încheierea meciului

➡ str. N. Olahus, în intervalul orar 18.00-20.30.

➡ În ziua meciului, se va închide și parcarea de pe strada Mihai Eminescu, din zona fostului Restaurant Bolta Rece.

❗❗În data de 15 mai, în intervalul orar 14:00 – 20:30, se interzice vânzarea băuturilor alcoolice, inclusiv la terase și restaurante, pe traseele spre Stadionul Municipal: Piața 1 Decembrie 1918, str. Avram Iancu, str. Gen. Magheru, Piața Mare, Piața Mică, str. Arhivelor, Piața Schiller, str. N. Bălcescu, str. Școala de Înot, b-dul. M. Viteazu, b-dul Victoriei (până la Pasajul Spitalului), Calea Dumbrăvii (zona dintre b-dul. Mihai Viteazu și str. Dimitrie Anghel) precum și pe o rază de 300 m, în jurul Stadionului.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *