Current track

Title

Artist


Renate Weber este o juristă din România, în prezent aleasă Avocat al Poporului

#Postat de on august 3, 2024

Renate Weber (n. 3 august 1955, Botoșani, România) este o juristă din România care, la alegerile pentru Parlamentul European din 2007, 2009 și 2014, a fost aleasă eurodeputat din partea PNL.

Este primul reprezentant al României căruia i s-a încredințat conducerea unei misiuni UE de observare a alegerilor (2008).
A absolvit în anul 1979 Facultatea de Drept a Universității din București. Din același an, profesează avocatura în cadrul Baroului din București, până în decembrie 2004.
În anul 1994 este visiting scholar la Columbia University din New York, Centre for the Study of Human Rights. A urmat în paralel o serie de cursuri de drept la Facultatea de Drept, precum și cursuri de relații internaționale la Școala de Relații Publice Internaționale din cadrul aceleiași universități.
Renate Weber devine o militantă pentru drepturile omului, fiind și redactor-șef al Revistei Române de Drepturile Omului.
În ianuarie 2000 a fost judecătoare ad-hoc la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
La scurt timp a fost propusă și a fost aleasă de coaliția guvernamentală PSD-ALDE ca Avocat al Poporului.

Renate Weber, Romanian MEP

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Renate_Weber#/media/Fi%C8%99ier:Renate_Weber.jpg

Lucrări publicate

Renate Weber a publicat peste 50 de lucrări, în special referitoare la protecția drepturilor minorităților naționale, dintre care menționăm următoarele:

• Două proiecte de lege privind protecția minorităților naționale”, în „Legislația în tranziție” (Centrul de Drepturile Omului, București, 1994);
• Evoluția concepției UDMR cu privire la drepturile minorității maghiare (în română și engleză, Centrul pentru Drepturile Omului, București, 1996) – în colaborare cu Gabriel Andreescu;
• Cartea albă a accesului la informație în Romania (în română și engleză, Centrul pentru Drepturile Omului, București, 1996) – în colaborare cu Manuela Ștefănescu și Gabriel Andreescu;
• The Welfare State in Post-Communist Countries: The Romanian Case, în „Re-conceptualizing the Welfare State” (Center for Human Rights, Copenhaga, 1996);
• The Moldavian Csango (International Foundation for Promoting Studies and Knowledge of Minority Rights, Budapesta, 1998) – în colaborare cu Valentin Stan;
• Transilvania: evoluție prin devoluție? în cartea G.Andreescu și G. Molnar (ed.) – „Problema transilvană” (Ed. Polirom, Iași, 1999);
• The Effect of the ECHR on the Legal and Political System of Member States: Romania, în Prof. Robert Blackburn și Dr. Jorg Polakiewicz (ed.) „Fundamental Rights in Europe – The European Convention on Human Rights and its Member States, 1950-2000” (Oxford University Press, 2001);
• The Impact of the European Convention of Human Rights upon the Rule of Law in Romania (Oxford University Press, 2001) – volum editat de către Prof. Robert Blackburn și Dr. Jorg Polakiewicz;
Concept paper on Combating Discrimination in Romania. An Inventory of Problems on Legislation and Institutional Mechanisms for Combating Discrimination – continuare a proiectului din cadrul “Non Discrimination Review Project” al Consiliului Europei (2003)


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *