Regina Elisabeta a României, poetă și susținătoare a culturii

Regina Elisabeta (Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied-Hohenzollern) (n. 17/29 decembrie 1843, Neuwied, Germania – d. 18 februarie/2 martie1916, București) a fost prima regină a României, soția principele Carol I și o personalitate marcantă în viața culturală și socială a țării, cunoscută și pentru activitatea sa literară.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei#/media/Fi%C8%99ier:Queen_Elizabeth_of_Romania.jpg

Fiică a lui Hermann de Wied și a Mariei de Nassau-Weilburg, Elisabeta a fost educată într-un mediu protestant, dar și în rigurozitatea vieții princiale, care au influențat profund dezvoltarea sa intelectuală. La 3 noiembrie 1869, s-a căsătorit cu Karl von Hohenzollern, care, la momentul unirii, era principele Carol I al României. Din căsătorie, cuplul a avut o fiică, principesa Maria (1870-1874), care a murit prematur din cauza scarlatinei.

Între 1889 și 1892, regina a trăit o perioadă în Italia, departe de România, ca urmare a unui conflict cu regele Carol I. Acesta era nemulțumit de insistențele soției sale de a aranja căsătoria dintre principele moștenitor Ferdinand de Hohenzollern și Elena Văcărescu. După proclamarea Regatului României în 1881, Elisabeta a devenit prima regină a țării.

Regina Elisabeta a fost profund influențată de educația germană, care reglementa succesiunea la tron și rolul femeii în viața regalității. Ea și-a asumat cu demnitate rolul de primă doamnă, dedicându-se activităților caritabile. În timpul Războiului pentru Independență (1877-1878), a mobilizat exemplu societatea civilă românească pentru a oferi asistență răniților și celor care sufereau din cauza conflictului. După război, s-a continuat cu susținerea celor afectați, oferind ajutor medical și financiar.

A fost implicată în înființarea mai multor societăți filantropice, cum ar fi „Instituția Surorilor de caritate” (1879), „Societatea Reginei Elisabeta” (1881) și „Institutul evanghelic al Diaconeselor” (1903). În 1909, a înființat Azilul pentru orbi „Regina Elisabeta”, care oferea asistență medicală și socială persoanelor cu deficiențe de vedere.

Regina a fost dedicată promovării culturii și tradițiilor românești, încurajând meșteșugurile tradiționale și organizând participarea României la Expozițiile universale. A devenit cunoscută și în domeniul literar sub pseudonimul „Carmen Sylva”. Datorită cunoștințelor sale lingvistice excepționale (germană, franceză, engleză și română), a fost integrată în viața culturală a Europei și a Americii de Nord.

Elisabeta a fost și o patronă a artei, găzduind un salon cultural frecventat de personalități celebre, precum Vasile Alecsandri, George Enescu, Elena Văcărescu și Titu Maiorescu. Pătrunzând în lumea literaturii, a publicat volume de versuri, printre care „Poeziile românești” (1883), „Rinul meu” (1884) și romanele „Astra” (1882) și „La voia întâmplării” (1888), în colaborare cu Mite Kremnitz. În 1881, a devenit membru de onoare al Academiei Române.

În viziunea scriitorului francez Pierre Loti, regina Elisabeta era un simbol al independenței, bunătății și modestiei, având o prezență impunătoare, dar și o naturalețe și sinceritate care o făceau să fie apreciată de cei din jur.

Regina Elisabeta a jucat un rol crucial în afirmarea României pe harta Europei și a demonstrat că prin efort susținut, țara putea depăși provocările specifice unui stat tânăr și aflat pe cale de dezvoltare.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Dicționarul personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2009

Sursa: http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Elisabeta_de_Wied