Răzvan Vasilescu este un actor român de film, teatru, televiziune și de voce
#Postat de Carmen Vintu on august 14, 2021
Răzvan Vasilescu (n. 14 august 1954, Ploiești) este un actor român de film, teatru, televiziune. L-a jucat pe Gheorghe Cocoșilă în filmul Moromeții 2.

A jucat în majoritatea filmelor regizorului Lucian Pintilie. În Balanța (1992), a interpretat rolul principal masculin, al doctorului Mitică, alături de actrița Maia Morgenstern, care o interpreta pe Nela, cele două personaje formând un cuplu atipic, care înfrunta cu umor, ireverențe și sarcasm absurdul ultimilor ani ai regimului comunist din România.
Vasilescu a interpretat și rolul mafiotului Marcel Ivanov în filmul Marfa și banii (2001) al lui Cristi Puiu, film care a inaugurat, după unii critici, curentul cinematografic numit Noul val românesc. A fost distribuit apoi în roluri asemănătoare în mai multe filme, precum Offset (2006). În filmul Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003), a jucat rolul personajului Florian Tufaru, cuscrul antipatic al lui Niki Ardelean (Victor Rebengiuc), pe care reușește să-l determine să își iasă din fire. Un alt rol important a fost Doiaru din lungmetrajul California Dreamin’ (nesfârșit), un șef de gară provincial, care oprește o garnitură de tren a NATO sub pretextul lipsei formelor legale.
Filme cinematografice
- Un om în Loden (1979)
- Blauvogel (1979)
- Mireasa din tren (1980) – Anton
- Ștefan Luchian (1981)
- De ce trag clopotele, Mitică? (1981)
- Așteptând un tren (1982)
- Scopul și mijloacele (1983)
- Faleze de nisip (1983)
- Sfîrșitul nopții (1983)
- Piciul (1985)
- Punct și de la capăt (1987) – Balaban
- Vacanța cea mare (1988) – Chelnerul
- Balanța (1992) – Mitică
- Trahir (1993) – Cristea
- O vară de neuitat (1994) – Lt. Turtureanu
- Craii de Curtea Veche (1995) – Gorică Pirgu
- Stare de fapt (1995) – ofițerul de securitate Mureșan
- Prea târziu (1996) – Dumitri Costa
- Ochii care nu se văd (1996) – Radu
- Nekro (1997) – Dl. Matei
- Trenul vieții (1998) – Colonelul țigan
- Terminus Paradis (1998) – căpitanul Burci
- Patul lui Procust (2001) – sergent
- Marfa și banii (2001) – Marcel Ivanov
- Niki Ardelean, colonel în rezervă (2003) – Florian (Flo) Tufaru
- Magnatul (2004) – Nick Moneti
- Lotus (2004) – Polițist
- Hacker (2004) – Enache
- Second Hand (2005) – dl Nicolau
- Femeia visurilor (2005) – Nene
- Doctor Schileru (2005)
- Offset (2006) – Nicu Iorga
- Ticăloșii (2007) – Comandantul Gărzii Financiare „Generalul” Dorobanțu
- California Dreamin’ (nesfârșit) (2007) – Doiaru, șeful gării
- Călătoria lui Gruber (2008) – Stăvărache
- Weekend cu mama (2009) – Edwards
- Cenușă și sânge (2009) – Samir
- Carol I (2009) – Ion I.C. Brătianu
- Bibliothèque Pascal (2010) – Gigi Paparu
- Serge Gainsbourg, vie héroïque (2010) – Joseph Gainsbourg
- Luna verde (2010)
- Portretul luptătorului la tinerețe (2010) – Maior Alimănescu[1]
- Nașa (2011) – Nicu
- Undeva la Palilula (2012) – Predoleanu
- S-a furat mireasa (2012) – Vienel ‘Profesorul’
- Mirage (2013) – Cisco
- Selfie (2014) – Nicu Ceaușu
- Doar cu buletinul la Paris (2015) – Dl. Liviu, administratorul blocului
- Selfie 69 (2016) – Nicu Ceaușu
- Ana, mon amour – Redactor șef
- Moromeții 2 (2018) – Gheorghe Cocoșilă
- Apostolul Bologa (2018) – Generalul Karg
- Mo (2019) – Profu’
Televiziune
- Hangița (1983) – film TV – servitorul Marchizului
- Amadeus (1984) – film TV – W. A. Mozart
- Dark Prince: The True Story of Dracula (2000) – film TV – Aron
- Sex Traffic (2004) – mini-serie TV – Colonelul Matteo Giusto
- Băieți buni (2005) – serial TV – Procurorul Cornel Caragea
- Păcatele Evei (2005-06) – serial TV – Irinel Manafu
- Cu un pas înainte (2007-08) – serial TV – Radu Tomozei
- Fire and Ice: Cronica Dragonilor (2008) – film TV – Paxian Ru
- SOKO Donau (2009) – serial TV – Andrej Kolakow
- Deschide ochii (2015) – serial TV – Luțu Boureanu
- Atletico Textila (2016) – serial TV – Gică[2]
- Ai noștri (2017) – serial TV – Johnny
- Las Fierbinți (2019) – serial TV – Prefectul
- Whiskey Cavalier (2019) – serial TV – General Andrei Zimbrean
Teatru
- Ubu Rege (1990) – teatru radiofonic
Premii, recunoaștere
- 2008: Premiul Gopo pentru cel mai bun actor – „California Dreamin’„[3]
- 2007: Premiul UCIN pentru interpretare rol principal masculin – California Dreamin’„
- 2004: Premiul UCIN pentru interpretare rol secundar masculin – „Magnatul”
- 1992: Premiul UCIN pentru interpretare rol secundar masculin – „Balanța„
Jurnal FM 