Rata de promovare la nivelul județului Sibiu (Evaluare Națională 2023), după soluționarea contestațiilor
#Postat de Jurnal Fm on iulie 4, 2023
Centralizarea rezultatelor de la etapa de soluționare a contestațiilor este următoarea:
După rezolvarea contestațiilor, 2.380 elevi (76,6%) au obținut o medie de cel puțin 5, iar 726 elevi (23,4%) au obținut o medie sub nota 5. La examenul de Evaluare Națională ce s-a desfășurat în luna iunie 2022 procentul elevilor care au obținut o medie de cel puțin nota 5 a fost de 84,3% (2.473 elevi), în iunie 2021 a fost de 80,71% (1.912 elevi), în iunie 2020 a fost de 78,75% (2.538 elevi), iar la EN8 2019 acesta a fost de 75,83% (2.102 elevi).
Față de rezultatele de dinainte de depunerea contestațiilor, procentul elevilor cu media de cel puțin 5 a crescut cu 0,4%, 13 elevi obținând, în urma contestației, note ce au determinat creșterea mediei la cel puțin 5.
După soluționarea contestațiilor depuse, pe discipline situația este următoarea:
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), un număr de 2.482 de candidați (79,5% – mai mult cu 18 candidați), iar 18 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 2.311 candidați (74,4% – același număr ca înaintea depunerii contestațiilor) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 53 de candidați au obținut nota 10 (zece).
La limba și literatura maternă, 395 candidați (97,8% – același număr ca înaintea depunerii contestațiilor), au obținut note mai mari sau egale cu 5, 10 candidați dintre ei obținând media 10.
La nivelul județului Sibiu au fost 131 de unități de învățământ cu personalitate juridică și structuri ale acestora, ce au avut elevi absolvenți ai clasei a VIII-a. Numărul unităților de învățământ în care niciun elev nu a obținut media de cel puțin 5 la examenul de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a, sesiunea iunie 2023, după rezolvarea contestațiilor, a rămas același (5 unități de învățământ – Școala Gimnazială Apoldu de Jos, Școala Gimnazială Cașolț, Școala Gimnazială Hoghilag, Școala Gimnazială Merghindeal, Școala Gimnazială Nr. 10 Sibiu și Școala Gimnazială Ruși), iar cel al unităților de învățământ cu procentaj de 100% a crecut cu 2 unități de învățământ (7 unități de învățământ – Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, Liceul Tehnologic Mârșa, Școala Gimnazială „Bathory Istvan” Mediaș, Școala Gimnazială Blăjel, Școala Gimnazială Chirpăr, Școala Gimnazială Păuca, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod și Școala Gimnazială Agârbiciu).
Numărul elevilor cu media 10 la EN 2023 a crescut la 5 elevi (față de 4 elevi înainte de soluționarea contestațiilor).
În urma acestor rezultate județul Sibiu s-a situat pe locul 13 la nivel național cu un procentaj al elevilor care au obținut o medie de cel puțin 5 de %, după municipiul București (89%) și județele Cluj (87,6%), Brăila (83,4%), Prahova (82,5%), Galați (80,2%), Brașov (78,7), Bistrița-Năsăud (78,6%), Suceava (78,4%) Iași (78,3%), Alba (78%), Vâlcea (77,7%) și Argeș (77,5%).
Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 100%).
În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 06 – 07 iulie 2023 și 10 – 17 iulie 2023. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024 va avea loc în data de 19 iulie 2023.
Statistica la nivel național aici:
https://www.edu.ro/sites/default/files/04_07_2023_Dosar_presa_ENVIII_finale_DC_site.pdf.pdf