Radu Tempea, preot, profesor și lingvist român

Radu Tempea (V) (1768–1824) a fost un preot, profesor și lingvist român.

Radu Tempea s-a născut la 9 februarie 1768, în Brașov, în Marele Principat al Transilvaniei, și a murit tot la Brașov, pe 5 iulie 1824, în perioada în care orașul făcea parte din Imperiul Austriac. A fost preot ortodox, profesor, director al școlilor românești ortodoxe din Transilvania și autorul uneia dintre primele gramatici științifice românești.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Tempea#/media/Fișier:Gramatica_românească,_Radu_Tempea,_Sibiu,_1797.jpg

În literatura de specialitate este menționat adesea ca Radu Tempea (V), fiind al cincilea purtător al acestui nume într-o prestigioasă familie de preoți din Șcheii Brașovului, cu rădăcini în secolul al XVII-lea. Unele surse îl numesc și Radu Tempea (V) Popescu.

Rădăcinile familiei Tempea se presupune că provin din Oltenia sau Muntenia, stabilindu-se inițial la Făgăraș, apoi la Brașov, spre sfârșitul secolului al XVII-lea.

• Radu Tempea (I), stră-străbunicul, a devenit paroh la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului în anul 1699.
• Radu Tempea (II), străbunicul, a fost protopop și cronicar. A condus Protopopiatul Brașovului și al Țării Bârsei din 1735 și a redactat în manuscris lucrarea „Istoria sfintei biserici a Șcheilor Brașovului (1484–1742)”, o cronică valoroasă, publicată abia în 1969.
• Radu Tempea (III), bunicul, s-a născut între anii 1719–1721, a fost o persoană cultivată și a murit în 1763.
• Radu Tempea (IV), tatăl, a fost diacon, căsătorit cu Marina, fiica lui Oprea Floroiu. A murit în 1781, lăsând în urmă șase copii, dintre care unul a fost Radu Tempea (V).

Radu Tempea (V) s-a căsătorit în 1788 cu Marina, fiica lui Chir Oprea Pulpaș.

A avut mai mulți copii:

• Radu Tempea (VI) – profesor, învățător, preot și primul director al Seminarului „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.
• Duțu Tempea – pe care a dorit să-l promoveze ca preot la Biserica „Sfântul Nicolae”, generând astfel conflicte cu curatorii bisericii.
• Fiica sa s-a căsătorit cu Ion Barac, iar nepotul lor a fost Iosif Barac.

La 15 ani, în 1783, Radu Tempea a început studiile la Școala de la Biserica „Sf. Nicolae” din Șchei, continuând apoi la Gimnaziul săsesc luteran din Brașov, devenind primul elev ortodox admis acolo.

În 1785, a solicitat o bursă de 100 de florini pentru a studia filozofia la Universitatea din Pesta, bursă pe care a obținut-o cu promisiunea de a reveni la Brașov. A urmat apoi și cursurile de învățători de la Sibiu (1787), iar în 1788 a fost numit diacon-învățător.

În timpul războiului ruso-austro-turc (1787–1791), a fost translator la București, remarcându-se prin cultura și cunoștințele sale de limbi străine. Revenit la Brașov după război, a devenit preot și paroh al Bisericii Sf. Nicolae, cu sprijinul episcopului Gherasim Adamovici.

Între 1796 și 1808, a fost director al școlilor ortodoxe românești din Transilvania, cu reședința la Sibiu. A avut un rol activ în îmbunătățirea învățământului românesc și a fost preocupat în special de situația școlilor din Brașov.

În 1797, la Sibiu, a publicat lucrarea:

„Gramatică românească alcătuită de Radu Tempea, Directorul Școalelor Neunite Naționalicești prin Marele Prințipat al Ardealului”, tipărită de Petru Bart – una dintre primele gramatici științifice românești.

A fost, de asemenea, președinte interimar al Consistoriului Episcopal (1805), asesor ecleziastic, apoi protopop al unuia dintre cele trei protopopiate din Brașov și vicar general al Episcopiei Ardealului.

În perioada crizei din 1814–1815, a adus din Țara Românească 1.000 de găleți de porumb, pe care le-a distribuit săracilor la prețul de achiziție. Fapta sa a fost lăudată de împăratul Francisc II, printr-un decret imperial din 27 ianuarie 1815, care a recomandat publicarea acestei acțiuni ca exemplu de urmat.

A fost propus pentru funcția de episcop al Aradului, însă propunerea nu s-a concretizat.

În 1817, a fost suspendat din funcția de protopop în urma tensiunilor apărute pe fondul promovării fiului său Duțu. În anul următor, a făcut un pelerinaj la Iași, iar în 1818 s-a împăcat cu Consistoriul și și-a reluat activitatea ecleziastică.

A murit la Brașov, în 5 iulie 1824.