Rădăuți: Astăzi începe distribuirea pachetelor cu alimente pentru nevoiaşi
#Postat de Liliana Mihaila on februarie 16, 2021
Astăzi, 16 februarie, la Rădăuţi începe distribuirea pachetelor cu alimente asigurate persoanelor nevoiaşe în cadrul unui program al Uniunii Europene. Beneficiari sunt persoane singure și familii care primesc ajutor social sau alocație pentru susținerea familiei.

Distribuirea pachetelor are loc în intervalul orar 11-13, de la depozitul din str. Piața Unirii nr. 32. 32 (parcarea blocurilor turn, în spatele CEC). Fiecare pachet conţine alimente neperisabile precum făină, mălai, pate, conserve de carne, compot, gem, paste făinoase, orez şi zahăr. Primăria municipiului Rădăuţi precizează că eventualele stocuri rămase urmează să fie redistribuite persoanelor înscrise pe listele suplimentare (persoane dependente cu handicap grav accentuat). Înscrierea pe listele suplimentare se va face numai pe bază de cerere, cu prezentarea copiilor după acte de identitate și acte doveditoare. De menționat că documentele necesare se depun la Direcția de Asistență Socială Rădăuți, str. Volovățului nr. 47.
Programul POAD al Uniunii Europene contribuie la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme prin distribuirea de alimente de bază (sub formă de pachete alimentare și mâncare preparată), materiale școlare pentru copii, trusouri pentru nou-născuți, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și produse de igienă către persoanele cele mai defavorizate.

Jurnal FM 