Puţin peste 27 milioane lei, împărţite celor 114 primării din judeţ. Ceruseră de 21 de ori mai mult
#Postat de Liliana Mihaila on martie 25, 2021
Cele 114 primării ale judeţului vor primi puţin peste 27 milioane de lei de la Consiliul Judeţean Suceava, din fondul pe care instituţia îl are la dispoziţie în baza legii bugetului de stat pe 2021. Banii vor fi alocați pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și a celor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare care, în mod justificat, nu pot fi finanțate din veniturile proprii și din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Problema este că din partea primăriilor au venit solicitări pentru suma totală de 572 milioane de lei, adică de 21 de ori mai mult. Repartizarea celor 27,134 de milioane de lei pe care-i are Consiliul Judeţean Suceava se va face în ședința de marți, 30 martie.

1,5 milioane de lei pentru Suceava și câte 1,1 milioane pentru Rădăuți și Fălticeni
Cele cinci municipii ar urma să primească în total 6,084 de milioane de lei. Municipiului reşedinţă de judeţ ar urma să-i fie alocate1,5 milioane de lei, urmat de Câmpulung Moldovenesc cu 1,2 milioane de lei. Municipiile Fălticeni și Rădăuți figurează cu câte 1,1 milioane de lei fiecare, iar Vatra Dornei – cu 1,184 de milioane de lei.

25 de comune câte 100.000 de lei
Cele 11 orașe vor primi în total 5,3 milioane de lei. Cel mai mult va primi Gura Humorului – 900.000 de lei, urmat de Siret – 600.000 de lei. Dolhasca, Frasin, Liteni și Milișăuți vor primi câte 500.000 de lei, Cajvana, Salcea și Vicovu de Sus – câte 400.000 de lei, iar Solca și Broșteni – câte 300.000 de lei.
Celor 98 de comune le-au fost repartizate 15,75 de milioane de lei. Cea mai mică sumă repatizată este de 100.000 de lei, pe care o vor primi 25 de comune. Printre acestea se numără Bălăceana, Bogdănești, Breaza, Ciprian Porumbescu, Bunești, Grămești, Iacobeni, Pătrăuți, Poiana Stampei și Șcheia. Cea mai mare sumă repartizată este de 200.000 de lei, pe care o vor primi 47 de comune, printre care Adâncata, Berchișești, Bilca, Cacica, Capu Câmpului, Comănești, Horodniceni, Ilișești, Ipotești, Marginea, Mălini, Mănăstirea Humorului, Mitocu Dragomirnei, Moara, Ostra, Mușenița, Valea Moldovei.
Mai este o sumă de mijloc, de 150.000 de lei, pe care o vor primi restul de 26 de comune, printre care Cornu Luncii, Vama, Vatra Moldoviței, Verești, Vulturești, Pojorâta, Udești.
Jurnal FM 