Purtătorul de cuvânt al P.S.D. Suceava îi face pe liberalii suceveni, bocitoare
#Postat de admin on februarie 1, 2019
Deputatul Alexandru Rădulescu, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, spune că primăriile și consiliile județene vor primi de la bugetul de stat, mai mulți bani în 2019 față de anul trecut. Dumnealui a declarat că primăriile primesc ca finanțare 1.250 lei/locuitor față de 750 de lei /locuitor cât s-a primit în 2018. Condiția este ca anul acesta să se plătească în plus, indemnizația persoanelor cu handicap și însoțitorilor acestora iar consiliile județene vor primi 400 de lei/locuitor față de 250 de lei în 2018.
Dumnealui s-a legat și de Consiliul Județean Suceava cu bătaie spre domnul Gheorghe Flutur, președinte al Consiliului Județean Suceava, cu privire la repararea podului de la Verești amintindu-i acestuia că suma alocată de 760.000 de lei „în bătaie de joc a făcut ca la cele două licitații să nu se prezinte nici o firmă” și că fără 8 milioane lei nu se apucă nimeni de reparații. În încheiere, domnul Rădulescu a mai declarat „Mă bucur că guvernarea PSD-ALDE se ține de cuvânt. Creșterea economică de peste 400 de milioane de euro de anul trecut, atragerea de fonduri europene, veniturile bugetare mult mai mari au făcut ca anul acesta să fie un buget consistent în ciuda corului de bocitoare de la PNL la nivel local și național care afirmau că va fi un buget dezastruos”.
De-ale politichiei.
Iulian Iustin Melinte, Suceava