Current track

Title

Artist


Proteste masive: Polițiștii înlocuiesc amenzile cu avertismente! (Foto)

#Postat de on decembrie 11, 2023

Angajații din Ministerul Afacerilor Interne afiliați Sindicatului Polițiștilor-Sidepol amenință cu proteste masive.

Deja polițiștii din țară au început în forță prima formă de protest, aplicând avertismente în locul amenzilor, exact așa cum prevede OG 2/2001, polițistul fiind singurul în măsură să stabilească forma sanctiunii contravenționale în funcție de gradul de risc constatat.

Potrivit Sindicatul Politistilor- Sidepol, calendarul de proteste SIDEPOL va avea mai multe forme de organizare:

-aplicare AVERTISMENTE;

-proteste la instituțiile publice din țară si Bucuresti;

– DONARE de sânge în data de 15.12.2023, la 5 unități teritoriale de poliție, acest lucru ducând la blocarea activității structurilor operative.

Sindicatul Politistilor- Sidepol precizează că principalele probleme pe care angajații M.A.I. le revendică spre a fi rezolvate, sunt:

-Aplicarea urgentă și integrală a prevederilor Legii nr.153/2017 referitor la indemnizații/sporuri și celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar și polițiștilor din cadrul MAI, începând cu data de 01.01.2024, așa cum a fost negociat în cursul lunii iulie 2023 cu vechiul Guvern si conducerea Ministerului Afacerilor Interne;

– Punerea în plată a normei de hrană actualizate, pentru familia ocupațională, conform legii, având în vedere că diferența între suma prevăzută și suma plătită este de aproximativ 500 lei/lună, sumă plafonată de OUG 168/2022 privind unele măsuri fiscal bugetare, în acest moment plata zilnică a normei indicate fiind de 34 lei/zi, față de 50 lei/zi cât este prevăzut;

-Actualizarea cuantumului chiriei, care este neactualizată de peste 14 ani, având în acest moment valoarea de aproximativ 500, în conditiile în care un angajat care lucrează acolo unde doreste angajatorul, plateste minim 1500 lei lunar;

-Punerea în plată a normei de echipare actualizată, existând o diferență anuală de aproximatix 4000 lei față de ce primeste fiecare angajat;

-Majorarea sporului de solicitare neuropsihică de la 10% cât este în plată în acest moment, la valoarea maximă prevăzută de lege de 25%, pentru colegii care se încadrează la acest drept;


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *