Protest la Ambulanță: sindicaliștii cer bani mai mulți și scăderea vârstei de pensionare
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 9, 2020
Membrii de sindicat de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava participă, miercuri, 10 iunie, în intervalul orar 10.00-12.00, la un protest organizat la nivel naţional, dar fără încetarea activității. Una dintre revendicări vizează majorarea salariilor asistenților medicali din Serviciul de Ambulanță, care acum ar fi de 4.000-5.000 de lei net. O majorare considerată acceptabilă ar fi cu „măcar 2.000 de lei”.
Sindicaliștii mai solicită majorarea sporului de urgență, de la 55 la 85%, precum și scăderea vârstei de pensionare la 57 de ani, cu minimum 20 de ani vechime. O altă nemulțumire pleacă de la faptul că sporul de risc Covid, în valoare de 2.500 de lei, nu a fost acordat tuturor salariaților, inclusiv celor din județele cu număr foarte mic de cazuri.
La SAJ Suceava sunt 260 de membri de sindicat, dar la protest vor participa doar cei care sunt liberi, pentru a nu fi afectată activitatea.
Jurnal FM 