Current track

Title

Artist


Proiectul “Creştem verde!” aproape de final! Grădina Şcolii “Mihai Eminescu” a fost inaugurată

#Postat de on iunie 14, 2019

Joi 13 iunie, la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Rădăuţi a fost inaugurată grădina şcolii, în cadrul  proiectului „Creștem verde!”.

La eveniment au participat cadre didactice, elevi şi părinţi. Au susţinut alocuţiuni directorul scolii Gabriela Sascău, preotul Mihai Fediuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Rădăuţi  Bianca Cepil şi profesorul Gheorghe Dolinschi.

Întrucât acest eveniment a coincis cu ziua instituţiei de învăţământ, elevii au fost protagoniștii unor momente artistice. Astfel, pe scena amplasată pe spaţiul grădinii, copiii au recitat poezii ale marelui poet  Mihai Eminescu şi au cântat.

La finalul activităţii, d-na director Gabriela Sascău a oferit diplome tuturor celor implicaţi în proiect.

Şi “Jurnal de Rădăuţi” a primit o diplomă pentru care mulţumim.

Vă amintim că Asociația Părinților Școlii Gimnaziale nr.3  „Mihai Eminescu” din Municipiul Rădăuți  este unul dintre cei 30 de câștigători ai categoriei „Spații Verzi Urbane”, în cadrul programului „Spaţii Verzi”.

Proiectul „Creștem verde!” are ca scop amenajarea unui spațiu verde, în cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Rădăuți, destinat desfășurării de activități nonformale și de educație ecologică de către elevi, cu sprijinul părinților, voluntarilor  și al autorităților locale.

Proiectul a început pe data de 11 aprilie 2019 şi se desfăşoară pe mai multe etape.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *