Current track

Title

Artist


Proiectul „Citește-mi 100 de povești” va fi implementat și în județul Suceava

#Postat de on aprilie 22, 2021

Ministrul Culturii – Bogdan Gheorghiu și președintele Consiliului Județean Suceava – Gheorghe Flutur au stabilit ca proiectul „Citește-mi 100 de povești” să fie implementat și în județul Suceava. Anunțul a fost făcut de Gheorghiu, care astăzi, 22 aprilie, a fost prezent la grădinița din localitatea suceveană Mironu, acolo unde le-a citit povești preșcolarilor.

„La începutul anului, am semnat un protocol de colaborare cu Asociația OvidiuRo și Ministerul Educației, pentru susținerea programului național „Citește-mi 100 de povești!” Împreună vrem să încurajăm lectura cu și pentru copii, în grădinițe și în familie. Le mulțumesc doamnelor Maria Gheorghiu, președintele asociației OvidiuRo, și Elena Geamăn, directorul școlii Valea Moldovei, din localitatea Mironu, Suceava, pentru toată munca, blândețea și optimismul lor, dar și pentru oportunitatea de a le citi două cărți copiilor de grădiniță din această școală! Am sărbătorit „Ziua Pământului” alături de zece copii minunați”, a declarat ministrul Culturii.

După vizita la această unitate de învățământ, Gheorghiu a avut o întâlnire cu Gheorghe Flutur, vicepreședintele CJ Suceava – Neculai Barbă și directorul Bibliotecii Bucovinei – Gabriel Cărăbuș. Gheorghe Flutur a fost interesat să semneze un acord de parteneriat și chiar să atragă un număr de primării în derularea proiectului. „Se dorește astfel identificarea comunităților care au de rezolvat problema copiilor ce provin din familii defavorizate”, a mai declarat Bogdan Gheorghiu, care a ținut să precizeze că el personal a reușit să îi citească băiatului său peste 40 de povești anul acesta și își dorește să ajungă la 100.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *