Current track

Title

Artist


Exploratori la muzeu” – aventură educativă pentru copii la Muzeul de Istorie Suceava

#Postat de on septembrie 18, 2025

Între 29 septembrie și 8 decembrie 2025, Muzeul Național al Bucovinei derulează programul educațional „Exploratori la muzeu”, destinat grupurilor de copii. Activitatea transformă vizita la Muzeul de Istorie din Suceava într-o experiență interactivă, în care cei mici descoperă artefacte prin joc și își află poveștile cu sprijinul specialiștilor muzeului.

Programul face parte din seria „Ore de muzeu”, fiind aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava, și îmbină învățarea istoriei cu explorarea creativă a patrimoniului.

„Muzeul Național al Bucovinei invită grupurile de copii să participe, în perioada 29 septembrie – 8 decembrie 2025, la programul educațional „Exploratori la muzeu”, o aventură interactivă prin expoziția permanentă a Muzeului de Istorie din Suceava.

Proiectul este conceput ca o îmbinare între informația istorică și jocul de descoperire. La începutul vizitei, copiii vor extrage bilețele cu imagini sau descrieri ale unor spectaculoase exponate aflate în expoziție. Misiunea lor: să pornească în căutarea artefactelor misterioase și să afle poveștile acestora!

Odată identificate, obiectele își dezvăluie poveștile ascunse, cu ajutorul specialiștilor muzeului.

Împreună, vom afla:

Cine a confecționat piesa?

Cu ce scop a fost realizată?

Ce vârstă are și ce ne spune despre epoca sa?

Astfel, vizita la muzeu devine o experiență educativă vie, care stimulează curiozitatea, atenția și creativitatea copiilor.

Programul face parte din seria de activități educaționale desfășurate la Muzeul de Istorie – „Ore de muzeu”, ateliere creative și proiecte de descoperire a patrimoniului din colecțiile și expozițiile permanente ale muzeului. Proiectul este aprobat și finanțat de Consiliul Județean Suceava.

Vă așteptăm cu clasele de elevi pentru a explora, a învăța și a ne bucura împreună de istorie!

Pentru programări și informații suplimentare:

Muzeul Național al Bucovinei – Muzeul de Istorie Suceava, 0230-216439, interior 116

Serviciul Istorie Naturală, Marketing și Educație Muzeală”.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *