Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 16, 2021
Cel mai frig se va menţine în Crişana, Maramureş, Transilvania şi la munte.

O posibilă încălzire este prognozată pentru mijlocul săptămânii în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei.
Ploi însemnate cantitativ vor fi în intervalul 19 – 21 aprilie. Zonele vizate de precipitaţii vor fi Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice și la munte, dar mai ales în extremitatea de sud-est a țării. Posibile ploi sunt prognozate şi în jurul datei de Florii.
Săptămâna 26 aprilie – 3 mai
Avem vreme mai răcoroasă în nord, centru, nord-vest şi la munte. Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.
Săptămâna 3 – 10 mai
Se înregistrează o uşoară încalzire în majoritatea zonelor. Posibil cel mai cald să fie în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei. Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Săptămâna 10 – 17 mai
Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.